Hendrik de Mol si Planeta de Jad

Descriere

    „Poarta‑te frumos cu jucariile tale, fiindca e posibil ca intr‑o buna zi chiar viata ta sa depinda de una dintre ele.“     Hendrik de Mol s‑a intors cu bine de pe Planeta de Aur si acum merge la scoala ca orice baiat de 11 ani. Dar totul se schimba intr‑o clipa: mama lui dispare, maleficul unchi Severin il ameninta ca il va trimite la orfelinat si, pe deasupra, Floris si gasca lui il terorizeaza. Transformat din nou intr‑o cartita de plus, dar de data aceasta cu o nava spatiala nemaipomenita la dispozitie, Hendrik decide sa se intoarca in spatiu pentru a‑si regasi parintii.     Planeta de Jad nu este ce pare a fi, ursuletii de plus sunt razboinici incercati in batalii, monstrii pufosi se dovedesc mai putin primejdiosi decat se zvonise, iar situatia se rastoarna (cu susul in jos, chiar) spectaculos. Aventurile lui Hendrik de Mol continua!     K.J. Mecklenfeld este un scriitor olandez, de origina romana, si scrie carti pentru copii, mai ales despre Aventurile lui Hendrik de Mol printre planete misterioase ("Hendrik de Mol si Planeta de Jad" si "Hendrik de Mol si Planeta de Aur".)     Fragment din roman:       “O tacere stanjenitoare domnea in Arici, desi ar fi avut toate motivele sa se bucure: lemnosii paraseau Planeta de Jad.     Hendrik sedea in scaunul sau de pilot si urmarea prin ecranul navei sirul de bufnite de lemn care decolau si se pierdeau in intunecimea spatiului, una dupa alta. Il tinea inca pe Floris pe genunchi, uitandu-se la el din cand in cand, de parca nu ii venea a crede.     Ce avea sa le spuna parintilor lui Floris? Ca fusese o greseala? Nu intentionase sa il ucida pe Floris, asta stia sigur, dar probabil apasase prea mult butonul si incarcatura razei fusese mai mare decat se asteptase. Dorise doar sa il vada dandu-se de-a dura un pic mai departe in spatiu, ca sa ii plateasca inapoi cu aceeasi moneda. Apoi l-ar fi adus in nava, bineinteles. Il scosese din sarite sa vada cum Hildegard ii lua din nou apararea. Nu mai reusise sa se controleze si toata furia sa acumulata rabufnise. Surprinzator, constata nu se simtea mai bine. Ii plesnea capul de durere, iar inima ii era mai grea decat clopotul de bronz al bisericii din Siepelstad.     - Ticalosul! De ce m-a aruncat in tomberonul de gunoi? De ce eu? De ce a trebuit sa fiu tocmai eu? isi sopti Hendrik indurerat.     Apoi veni un raspuns:      „Tata! El va sti ce am de facut!", isi spuse Hendrik rasufland dintr-odata usurat.     Brusc insa, isi simti din nou inima grea.     „Dar daca nu va mai dori sa stea de vorba cu mine vreodata? Sunt un ucigas de copii!", realiza deodata Hendrik si lacrimile incepura sa-i curga pe obraji.     De aceasta data nimeni nu veni sa il consoleze. Fiecare statea in coltul lui, pe ganduri. „Imi voi petrece intreaga viata la inchisoare, parasit de toata lumea si privit ca un ciumat. Ce idiot am fost! Nu am fost mai breaz decat Floris, a avut dreptate Hildegard, i-am platit cu aceeasi moneda — atata m-a dus capul! Iar acum este prea tarziu!"