Amuleta

Descriere

    Amuleta, roman publicat in 1999, reia cateva dintre personajele din "Detectivii salbatici", printre ele Ulises Lima si Arturo Belano, dar mai ales Auxilio Lacouture, poeta uruguayana care devine „mama poeziei mexicane“.     Auxilio (numele ei inseamna ajutor in spaniola) se numara printre cele mai puternice personaje ale lui Bolaño, iar Amuleta este nodul in care se intalnesc firele majore ale unei opere literare de geniu. Amuleta contine singura mentiune cunoscuta la anul 2666, care a devenit titlul romanului amplu publicat postum ("2666"). Auxilio este singura persoana care a scapat arestarilor de la Universitatea Nationala Autonoma a Mexicului in septembrie 1968, ascunsa intr‑o toaleta in care a ramas aproape doua saptamani, fara hrana. In 1968 multi studenti mexicani si‑au gasit moartea in confruntarile cu fortele guvernamentale, inclusiv in masacrul de la Tlatelolco, pe 2 octombrie. Vocea lui Auxilio este cea prin care auzim cantecul tinerilor poeti inaintand spre moarte.  Autor recomandat de Doina Rusti in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti".     Fragment din roman:       “Ce mai faci, Auxilio? zice fantoma lui Lilian Serpas.     Asa si-asa,fi spun eu.     Si atunci timpul se opreste din nou, imagine banala de duzina pentru ca timpul sau nu se opreste niciodata, sau e oprit dintotdeauna, sa zicem atunci ca acest continuum temporal are un frison, sau sa zicem ca timpul isi cracaneaza picioarele si se apleaca si isi baga capul intre coapsele mele si se uita la mine pe dos, doar la cativa centimetri mai jos de cur, si imi arunca o ocheada cu un ochi nebun, sau sa zicem ca luna plina sau in crestere sau intunecata luna in descrestere aluneca iarasi pe dalele din toaleta pentru femei de la etajul al patrulea al Facultatii de Litere si Filozofie, sau sa zicem ca se inalta o tacere de priveghi in cafeneaua Quito si ca aud doar murmurele fantomelor de la Curtea lui Lilian Serpas si ca iarasi nu stiu daca sunt in 68 sau in 74 sau in 80 sau daca o data pentru totdeauna ma apropii ca umbra unui vapor naufragiat spre nemaipomenitul an 2000 pe care nu-l voi vedea.     Orice-ar fi, cu timpul se petrece ceva. Eu stiu ca se petrece ceva cu timpul si sa nu mai vorbim de spatiu. Presimt ca se petrece ceva si ca pe deasupra nu e prima data ca se petrece, cu toate ca fiind vorba de timp totul se petrece prima data si nu exista experiente valabile, ceea ce in fond e mai bine, fiindca experientele in general sunt o escrocherie.     Si atunci Lilian (care este singura teafara in povestea asta, pentru ca a trecut prin toate) ma roaga, din nou, sa-i fac un prim si ultim serviciu pe care mi-l va cere in toata viata ei.     Zice: e tarziu. Zice: ce bine arati, Auxilio. Zice: ma gandesc adesea la tine, Auxilio.”