Gentiane

Gentiane

Descriere

    In Gentiane, Cella Serghi spune povestea Radei Ionac, personaj asemanator din multe puncte de vedere cu Diana Slavu, eroina din Panza de paianjen. Tanara de origine modesta, Rada munceste din greu – este asistenta medicala intr-un spital, slujnica in casele unor doamne cu stare – ca sa-si poata finaliza studiile si sa devina regizor. Pentru a-si implini visul, este nevoita sa accepte compromisuri si sa faca fata prejudecatilor celor din jur. Ca toate personajele feminine ale Cellei Serghi, Rada se indragosteste si sufera din iubire, ii admira si ii dispretuieste pe barbati. In final insa, fericirea nu vine din povestile de dragoste pe care le traieste, ci din implinirea personala.     Fragment din romanul "Gentiane" de Cella Serghi:     „Cand m-am inapoiat, Cirus tinea carnetul in mana si, fara sa ridice privirea, ii spunea Agatei:     - Constanta, dar infidela.     - Te-am auzit cand ii spuneai unei frumoase blonde ca e fidela, dar inconstanta.     - Tot ce se poate.     - Nu e acelasi lucru?     - Nu. Poti sa tii toata viata la barbatul tau si sa-l inseli pe toate cararile. Sau dimpotriva. Poti sa te desparti de fiecare data cand te indragostesti de altul si sa nu-l inseli pe nici unul.     - De ce se face atata caz de acest „ma insala” - „nu ma insala"? am intrebat. Sunt atatea lucruri mai importante.     - Dupa parerea mea, femeia ideala... incepu Cirus.     Poate ca tacusem in seara aceea prea mult, poate ca paharul de vin pe care-l bausem insetata si umilita de purtarea Agatei care ma trimitea mereu la bucatarie imi dezlegase limba, altminteri nu stiu de unde am luat curajul sa-l intrerup.     - Mie, care am trait atatia ani in spital, cu mainile varate in puroi si in alte mizerii, imi vine sa vomit cand aud „femeia ideala". In seara asta pictorul ii tot da zor cu „femeia ideala”. Ideala pentru cine? Exista? Si, daca ar exista, ar merita-o el?     - Fiecare are dreptul s-o gandeasca pura, perfecta, fara slabiciuni! spuse Cirus amuzat, satisfacut si mirat.     - Nu stiu cum o ganditi, dar o alegeti fiindca are picioare frumoase si-i reprosati mai tarziu ca n-are caracter. Va indragostiti fiindca are nasul in vant  si-i cereti, pe urma, sa fie inteligenta.     - Unu la zero pentru Rada! radea Agata, triumfatoare.     Dar Cirus, fara s-o bage in searna, imi lua mana.     - Ai degete boante si unghii taiate pana in came. Mana de copil necajit. Nu e frumoasa, dar e induiosatoare. O mana care nu stie sa ceara, stie sa dea... Si, privind in palma: Esti gata sa te aperi, de cine?     - De jungla in care traiesc.     - Totusi, iubesti oamenii.     - Iubesc si cainii, dar, pana sa afle ca-i iubesc, pot sa ma muste.”

Pe aceeași temă

Cella Serghi

Cella Serghi

Cella Serghi

Margaret Rome

Cella Serghi

Elizabeth Goudge

Cella Serghi