Inima mea si alte gauri negre

Descriere

    Aysel, o adolescenta de saisprezece ani pasionata de fizica, este obsedata sa-si planifice sinuciderea. Cu o mama care nici nu o poate privi fara sa se cutremure, colegi rautaciosi si un tata a carui crima a dat peste cap micul oras, Aysel este pregatita sa-si transforme „energia potentiala” in neant.     Este doar o problema, insa: Aysel nu e convinsa ca are curajul s-o faca singura. Dar odata ce descopera un site cu o sectiune care se cheama Parteneri pentru Sinucidere, Aysel crede ca a gasit solutia: un adolescent cu pseudonimul FrozenRobot (aka Roman), bantuit de o tragedie de familie, isi cauta si el partener.     Desi Aysel si Roman nu au nimic in comun, in scurt timp ajung sa-si gaseasca fiecare locul in viata distrusa a celuilalt. Pe masura ce planul lor de sinucidere incepe sa capete contur, Aysel se intreaba daca intr-adevar vrea sa mearga pana la capat. In cele din urma, ea trebuie sa aleaga intre dorinta de a muri si incercarea de a-l convinge pe Roman sa traiasca, pentru a-si descoperi „energia potentiala” impreuna. Numai ca Roman ar putea sa nu se lase convins.     Fragment din romanul "Inima mea si alte gauri negre" de Jasmine Warga:     „Se freaca la ochi si casca. Aparent, FrozenRobot nu functioneaza prea bine diminetile. Nu sunt sigura la ce ora vom merge sa ne sinucidem, dar imi notez in minte sa nu care cumva sa sarim de pe stanca mai devreme de 9 dimineata.     — Infractiunea unu: te-ai dat cu prea mult deodorant.     Se afunda in scaun, lasandu-si capul pe spatar.     — Nu m-am dat deloc cu deodorant.     — Ma rog, cu ce te-oi fi dat. Mirosi ca un brad de Craciun.     Isi miroase tricoul, tragand de el.     — In fine... Si a doua infractiune?     Strang volanul mai tare.     — A doua. Asta e mai grava.     — De asta mergem noi acuma la inchisoare? Cati ani am primit ca sentinta? Imi pare rau sa te dezamagesc, dar nu cred ca voi mai fi mult prin preajma ca s-o ispasesc...     Ignor sarcasmul lui.     — M-ai facut sa am o intalnire plina de sentimentalisme cu maica-ta. La naiba. Inca o intalnire din asta, de parca primele nu au fost de ajuns. In mod clar, ar trebui sa faci inchisoare pentru asta.     — Sentimentalisme?     Roman se intoarce sa ma priveasca. Nu sunt obisnuita sa mai am pe cineva in masina. Mereu uit cat de micuta este, cat de mica pare cand cineva de pe scaunul pasagerului se apleaca spre tine, cand conduci. Daca mi-as intoarce si eu obrazul, ne-am atinge fetele. Ma trag cat pot mai departe de el si imi sucesc gatul sa privesc pe geamul meu.     — Da, sentimentalisme.     Imi indrept spatele, ca sa pot sa ma uit la drum, in fata. Nu e ca si cum as putea conduce pana la inchisoare tinand capul indreptat in partea opusa celei in care sta el.     — Si nu te preface ca nu stii despre ce vorbesc. Mi se frange inima sa fiu in preajma ei. E atat de amabila.     Pufneste pe nas si scutura din cap.     — Chiar nu o stii pe maica-mea.”