Amintiri din Cotroceni ale unui fiu de "burghezo-moșier"
Descriere
"Am scris aceasta carte din dorinta de a oferi atat celor apropiati (familiei, prietenilor), cat si acelora pe care i-ar putea interesa aceste amintiri, o marturie despre copilaria mea si a generatiei mele, despre greutatile cu care s-a confruntat familia mea, la fel ca atatea alte familii, intr-o perioada "grea” (folosesc un eufemism!), atunci cand, in Romania, se instaurase un nou sistem politic, menit sa stearga amintirile a ceea ce "a fost” si sa induca false sperante despre ce "va fi”. Am simtit nevoia sa scriu si sa public aceste randuri, cu speranta nemarturisita ca vor exista si alte persoane, in special cele mai tinere, interesate de acele timpuri care au marcat profund destinul unor generatii, inclusiv acela al generatiei din care fac parte. Am selectat, in acest sens, cu precadere, acele intamplari sau fapte mai relevante pentru dificultatile cu care m-am confruntat datorita originii mele "burghezo-mosieresti” si am incercat sa reproduc cat mai exact modul in care priveam pe atunci, copil sau adolescent fiind, noile "randuieli sociale” in curs de edificare in Romania. Titlul lucrarii este, cred, semnificativ in aceasta privinta." - Autorul Fragment din cartea "Amintiri din Cotroceni ale unui fiu de burghezo-mosier" de Sorin M. Radulescu "3. TATAL MEU SI ASA-Z1SA MEA ORIGINE „BURGHEZO-MOSIEREASCA." Am venit pe lume in Bucuresti, intr-un inceput de ianuari( din anul 1946, intr-o perioada tulbure, in care ranile razboiului erau inca proaspete, iar in Romania se nastea o noua „lume" careia, impreuna cu cei din generatia mea si mai ales cu cei din categoria sociala careia ii apartineam, aveam sa-i fim „captivi" timp de aproape 43 de ani. Era perioada imediat urmatoare ocuparii Romaniei de catre trupele sovietice (1944), a instalarii Partidului Comunist la putere, care avea sa faca din teroare principalul mijloc de exercitare a acestei puteri, a inceputului luptelor intestine dintre liderii acestui partid pentru preluarea conducerii supreme si, nu in ultimul rand, perioada debutului razboiului rece si a instalarii „Cortinei de Fier". Era epoca terifianta a proceselor politice si a intemnitarilor fara judecata, a instaurarii terorii si generalizarii fricii in intreaga societate, a deposedarilor abuzive de bunuri proprii, a declansarii unei prigoane fara seaman impotriva elitelor tarii, a inlocuirii celor mai valoroase competente cu analfabeti incompetenti, a dis-trugerii celor mai bune traditii si valori romanesti si a multor altor fenomene atipice, deviind de la cursul firesc al lucrurilor. Ca un reper istoric aparte, 1946 a fost, de asemenea, anul uneia dintre cele rnai pustiitoare secete din istoria Romaniei. Tatal meu, Mihail Radulescu (conu' sau domnu' Misu - cum il denumeau cei apropiati), facea parte din acea clasa sociala etichetata generic, fara imaginatie, deosebiri sau nuante, in noul limbaj de lemn al vremii, drept clasa exploatatorilor burghezo-mosieri, impotriva careia avea sa se dezlantuie, in curand, o prigoana fara precedent, majoritatea incheindu-si viata in ceea ce s-a numit mai tarziu gulagul romanesc."