Wonderland. Cum a creat jocul lumea modernă

Descriere

Jocul a fost intotdeauna mai important decat realizeaza cei mai multi dintre noi. In aceasta analiza plina de viata a fortei jocului si a delectarii, Steven Johnson ne ofera o istorie surprinzatoare a divertismentului popular. Autorul abordeaza domenii variate – de la bucataria medievala si tavernele antice, pana la cazinouri si malluri – si identifica ideile inovatoare din orice loc in care oamenii se straduiesc sa se amuze pe ei insisi, dar si pe altii. Naratiunea lui Johnson este la fel de amuzanta ca si inventiile pe care le descrie. De-a lungul acestei calatorii, face nenumarate opriri surprinzatoare, de la concepte simple, la sisteme moderne complexe. Ne face cunostinta cu pitorestii inovatori ai timpului liber: exploratorii, patronii, showmenii si artistii care au schimbat mersul istoriei, inventand articole de lux, instrumente muzicale, mancaruri exotice, spatii publice, jocuri video si spectacole de magie. Johnson demonstreaza ca aceste taramuri de basm ale divertismentului au facut mai mult decat sa-i distreze pe detinatorii lor. In plus, acestea au contribuit in mod direct la revolutiile economice si sociale care au transformat lumea moderna. Johnson pledeaza convingator pentru ideea ca oricine doreste sa afle incotro se indreapta tehnologia si curentele sociale ar trebui sa acorde maxima atentie modului in care ne jucam. Daca sunteti in cautarea viitorului, il veti gasi oriunde oamenii se amuza la maximum. ACEASTA CONTINUARE MULT AȘTEPTATA A CARTII CUM AM AJUNS AICI EXPLOREAZA INOVATIILE REVOLUTIONARE PE CARE LE-AM FACUT IN TIMP CE NE DISTRAM. Cu ajutorul cartilor elegante despre istoria inovatiei tehnologice, Steven Johnson a devenit unul dintre cei mai convingatori sustinatori ai rolului colaborarii in procesul de inovatie. Eruditia lui Steven Johnson poate fi uluitoare. THE WALL STREET JOURNAL Fragment din carte: "Arheologii cred ca practica domesticirii plantei Gossypium malvaceae si teserea ei in panza pe care acum o numim bumbac dateaza de peste cinci mii de ani. Este interesant ca fabricarea bumbacului, folosind spate si fuse manuale primitive, pare sa fi fost descoperita in mod independent in patru locuri diferite din lume, cam in acelasi timp: pe valea Indusului din Pakistanul de astazi, in Etiopia, de-a lungul coastei Pacificului din America de Sud, si undeva prin America Centrala. Utilitatea fibrelor de Gossypium malvaceae pare sa devina vizibila in oricare civilizatie suficient de avansata si situata intr-un ecosistem unde planta creste in mod natural. Unele dintre aceste civilizatii timpurii nu au reusit sa inventeze scrisul sau vehiculele cu roti, dar au descoperit un mod de a transforma fibrele fine scoase din capsula de bumbac in tesaturi moi si aerisite. Pana in jurul anului 1600, acele tesaturi erau in mare parte mitice pentru majoritatea nord-europenilor, care se imbracau in haine mai groase si aspre de lana si de in. Bumbacul era atat de fantezist, incat cavalerul si calatorul britanic John Mandeville il prezenta, intr-o celebra descriere din anii 1300, ca pe „un minunat arbore [din India] care poarta niste mielusei in varful crengilor. Aceste crengi sunt atat de flexibile, incat se indoaie pana la pamant, pentru ca mieii sa poata manca atunci cand sunt flamanzi". Dar textura moale a bumbacului se va dovedi a fi numai o parte din atractivitatea sa. Dupa mii de ani de experimente, vopsitorii indieni de textile de pe Coasta Coromandel au pus la punct un sistem complicat de absorbtie in tesatura a unor vopsele vibrante, precum roiba si indigo, folosind suc de lamaie, urina de capra, excremente de camila si saruri metalice. Cele mai multe tesaturi din Europa isi pierdeau pigmentul dupa cateva spalari, dar textilele indiene - numite creton si stamba - isi pastrau culoarea pe termen nedefinit. Cand Vasco da Gama a adus in 1498 o incarcatura de textile dupa expeditia sa cruciala in jurul Capului Bunei Sperante, le-a daruit europenilor prima lor experienta reala a modelelor vii si a texturilor aproape senzuale ale stambei si cretonului. "