Pagini alese din literatura rusa a secolului al XIX lea

Descriere

    Antologia Pagini alese din literatura rusa a secolului al XIX-lea reuneste nume mari din asa‑numitele secole de aur si de argint ale literaturii ruse: Nikolai Gogol, Ivan Turgheniev, F.M. Dostoievski, Mihail Saltikov‑Scedrin, Lev Tolstoi, Nikolai Leskov, Anton Cehov. Nu ne putem inchipui peisajul cultural european al secolului al XIX‑lea si al inceputului secolului al XX‑lea fara creatia acestor adevarati colosi.     Selectia, asa cum este ea, prezinta o lume exuberanta, captivanta, o lume a contrastelor spectaculoase, a framantarilor si revoltelor sociale, un minunat univers al diversitatii si al cautarilor intelectuale.     CUPRINS: NIKOLAI GOGOL: • Nasul IVAN TURGHENIEV: • Petuskov • O intalnire F.M. DOSTOIEVSKI: • Un roman in noua scrisori • Polzunkov • Visul unui om ridicol. O povestire fantastica M.E. SALTIKOV-SCEDRIN: • Visul LEV TOLSTOI: • Holstomer. Povestea unui cal • Diavolul • Dupa bal NIKOLAI LESKOV: • Doamna si Toparlanca. Din amintirile literare • Si mi-am silit inima. Din amintirile de adolescenta ANTON CEHOV: • Lectii scumpe • Limba lunga     Fragment din povestirea "Diavolul" de Lev Tolstoi:     “Evgheni nu avea chef sa iasa, dar era ridicol sa se ascunda. Iesi, asadar, si el in pridvor, cu tigara aprinsa, se saluta cu baietii si taranii si incepu sa vorbeasca apoi cu unul dintre ei. Intre timp femeile cantau cat le tineau puterile un cantec, pocneau din degete, bateau din palme si dansau.     — Este chemat boierul, spuse un copil mic apropiindu-se de Evgheni care nu auzise strigatul.     Liza il chema sa se uite la dans, la una dintre femeile ce dansau si care ii placea in mod deosebit. Era chiar Stepanida - mare, energica, rumena, vesela imbracata intr-un sarafan galbe, cu o vesta fara maneci si cu un batic de matase. Fara indoiala, dansa bine. El nu vedea nimic.     — Da, da, spuse, scotandu-si si punandu-si lornionul. Da, repeta el.     „Vasazica, nu pot sa scap nicicum de ea", isi spuse.     Evgheni nu se uita la ea pentru ca se temea de caracterul ei atragator si, tocmai din cauza aceasta, tot ce zari cu coada ochiului i se paru extrem de ispititor. Mai mult, vazu in privirea ei stralucitoare ca si ea il zarise si ca intelegea ca el o admira. Evgheni statu putin, cat cerea buna-cuviinta si, cand observa ca Varvara Alekseevna o chema pe Stepanida, numind-o „draguta”, intr-un mod artificial, fals, si incepand sa stea apoi de vorba cu ea, el se intoarse si pleca. El pleca si se duse in casa. Pleca sa n-o mai vada, dar, cand urca la primul etaj, fara sa stie cum si de ce, se duse la fereastra si tot timpul cat femeile au stat langa pridvor, a stat si el la fereastra si s-a uitat, si s-a tot uitat la ea, si s-a imbatat cu imaginea ei.     A fugit apoi, sa nu-l vada nimeni si a intrat, linistit, in balcon si, dupa ce si-a aprins o tigara in balcon, de parca s-ar fi plimbat, a plecat in livada in directia in care o luase si ea. Nu a facut nici doi pasi pe alee, ca din spatele copacilor au licarit vesta si sarafanul roz [sic!] si baticul rosu. Ea mergea undeva cu o alta femeie. „Unde s-or fi ducand?"”