Transfer

Editura
An publicare
2017
Nr. Pagini
336
ISBN
9789734667734

Descriere

In 1977, anul marelui cutremur, Olimpiu este un tinar pedagog la un internat de liceu din provincie, fara vreo perspectiva de avansare profesionala si avind relatii uneori de-a dreptul periculoase cu elevii pe care ii supravegheaza. Are o sotie, Dida, si un fiu, Mihai, iar apartamentul lor este mereu calcat de socri, de parinti, de frati si surori. Dintre acestia se remarca Radu, fratele Didei, diagnosticat cu o boala psihica, dar care, dupa cum descopera Oli, are de fapt abilitatea de a transfera in constiinta sa spiritul unui plutonier al armatei romane din 1917 si noteaza cu acribie povestea acestuia intr-un jurnal. Cititorul devine astfel martorul vietii cotidiene sub regimul comunist, marcata de sordid si de frica de autoritati, precum si al momentelor tensionate prin care treceau soldatii romani spre finalul Primului Razboi Mondial. Doua lumi indepartate si la fel de cenusii se intilnesc in Transfer, o fresca a unor epoci de mult apuse.

Despre autor

Liviu Ioan Stoiciu
poet român · n. 1950

Liviu Ioan Stoiciu este un poet, prozator și scriitor optzecist român.

Pe aceeași temă

Coperta cărții Transfer

Michael Haulică

Coperta cărții Transfer

Andrei Mocuta, Andrei Mocuţa

Coperta cărții Transfer Learning

Qiang Yang, Yu Zhang, Wenyuan Dai

Coperta cărții Transfer of Power, Paperback

Vince Flynn, Vince Flynn

Coperta cărții Transfer, Paperback

Naomi Shihab Nye

Cărți de Liviu Ioan Stoiciu

Coperta cărții Vrajmas

Liviu Ioan Stoiciu, Liviu Ioan Stoiciu

Coperta cărții Efecte 2.0

Liviu Ioan Stoiciu

Coperta cărții Opera poetică vol.3

Liviu Ioan Stoiciu

Coperta cărții Craterul Platon - Liviu Ioan Stoiciu

Liviu Ioan Stoiciu, Liviu Ioan Stoiciu

Coperta cărții Opera poetica, volumul 2 - Liviu Ioan Stoiciu

Liviu Ioan Stoiciu, Liviu Ioan Stoiciu