Arena 13. Vol. 2: Prada

Descriere

   Lupta este doar inceputul     Dupa primul an de ucenicie in Arena 13, Leif afla tot mai multe despre cel care a fost cel mai mare luptator cunoscut vreodata, despre cel care a fost cat pe ce sa il distruga pe demonul Hob, dar care a platit un pret mult prea mare pentru fiecare victorie.     Oare victoria in Arena 13 este suficienta? Sau Leif va fi nevoit sa se alieze cu cei care vor starni oamenii impotriva zeilor, intr-o batalie pentru lumea intreaga?     Fragment din romanul "Arena 13. Vol. 2 Prada" de Joseph Delaney:     “Un sir de pietre albe margineau iarba, iar, odata ajunsi la ele, uriasul s-a oprit si s-a uitat urat la mine.     — Sa te descalti inainte sa treci de linie! mi-a poruncit el. Spatiul acesta se numeste marae. Este locul sacru de adunare.     Ne-am descaltat amandoi.     — Lasa-ti geanta aici! N-o sa se atinga nimeni de ea, m-a indemnat el.     M-am supus, dupa care m-am asezat la coada.     Inainte sa iau loc, am aruncat o privire pe deasupra capetelor celor din fata mea.     In intunericul din cladire am deslusit doua siluete care stateau fata in fata si discutau.     Uriasul a asteptat alaturi de mine si nu a mai scos un cuvant pana cand nu mi-a venit randul. In momentul acela, mi-a facut semn spre usa, a slobozit un marait si m-a condus spre barbatul asezat pe scaun, cu mainile incrucisate la piept.     Am observat ca, desi cladirea era facuta din lemn, pe unul dintre pereti se gaseau trei semineuri mari din piatra. Am ridicat ochii si am vazut sute de chipuri cioplite in cei patru pereti. Aveam senzatia ca ma urmaresc in timp ce trec pe labga ele.     Cand m-am apropiat, l-am recunoscut pe Konnit. Avea aceeasi mustata care ii ascundea buza superioara si tatuajele fioroase care ii brazdau fata.     — Acesta e baiatul, stapane, a spus razboinicul. Il cheama Leif.     — Mi-l amintesc bine, Garrett. S-a luptat cu un Ciucure pe dealul care urca la citadela lui Hob. S-a luptat si a invins, dar nu a avut curajul sa dea lovitura fatala.     Vorbele lui Konnit mi-au umplut sufletul de amaraciune. Daca te luai dupa vorbele lui, victoria mea nu insemnase nimic. Ma acuza cumva de lasitate? Poate ca fusese o nerozie din partea mea sa vin aici.     Konnit mi-a aratat spre podeaua din lemn si ne-am asezat amandoi fata in fata. Garrett a ramas in picioare, aproape de noi, privind in tacere semineurile. Erau pline de cenusa, iar aerul era racoros, chiar mai rece decat afara.”