Am fost candva femeie de onoare

Descriere

Am fost candva femeie de onoare si alte povestiri. O plimbare pe intuneric, la cinci dimineata, printr-o padure populata, zice-se, de mistreti. O conferinta internationala cu doua sute de femei si un singur barbat: interpretul. Un meniu frantuzesc intr-un oras populat de romani, germani, maghiari si sarbi. O idila cu o actrita pentru care rolul vietii este scoaterea partenerului din minti. O carte postala despre una (sau doua) dintre casele vietilor noastre si o alta despre orasul in care ne ducem zilele . O poveste despre un cantec in care banuiesti fiori tantrici, pentru a conchide ca e de fapt despre timp. O incursiune in lumea absurdului cazon si a hazului fara voie. O restanta studenteasca si stanjenitoarele ei consecinte. O plecaciune in fata unei voci si a unei chitare. O patanie cu scalde nocturne si militieni cu instinct literar. In fine, relatia subtila dintre un meci de fotbal si o coada la carne. In total, treisprezece texte de aducere aminte. Cu stupori si inveseliri. Cu exasperari si jubilatii. Cu arome vechi si dulciuri noi. Cu foame de viata si de povesti. Am fost candva femeie de onoare il dezvaluie pe Radu Paraschivescu in ipostaza celui care se uita inapoi si simte – uneori tandru, alteori naprasnic – nevoia confesarii. Fragment din cartea "Am fost candva femeie de onoare" de Radu Paraschivescu "Nu stiu cum face (i-o fi spus diriginta), dar pana la urma prinde de veste ca incercasem sa-mi pacalesc tatal luandu-mi chixurile de la scoala si aruncandu-le in carca ei. Si decide sa mi-o coaca in toiul unei ore de latina (- Salvete, pueri. - Salve, magister.), pe cand blajinul profesor Constantin Moldoveanu, o chifteluta de om, o perifrastica pasiva la costum si cravata, o pufosenie batraioara si zambilie, se produce imparisilabic undeva la catedra, plimband din cand in cand asupra noastra niste priviri de un ablativ absolut. Domnul Moldoveanu isi evalueaza elevii prin grila unui procustianism intratabil. Daca te pricepi sa indrugi doua vorbe despre mai stiu eu ce declinare, esti in regula si capeti un noua. Daca torni si un proverb in latina - Labor omnia vincit improbus -, esti destept foc si-mpusti decarul. Daca taci aidoma lebedei lui Blaga, te faci de ras, ceea ce inseamna ca nu meriti altceva decat o incruntare si un opt. Nota sapte nu exista, iar de corigenta nici nu poate fi vorba. Severitatea redutabila a cancelariei de la „Sava" e contrazisa de acest septuagenar rotofei si trandafiriu in obraji, cu tample albe, ochi umezi, degetele wurst si manichiura de metrosexual. Aii! Bai, ce faci, nu ti-e bine?    De la supinul lui Constantin Moldoveanu la suspinul meu distanţa e mai scurta decat pasul de la sublim la ridicol. - Termina, Cata, ne vede Perisoara, ii soptesc implorator. Profesorul Moldoveanu abandoneaza a doua forma a infinitivului preactiv si-si mijeste ochii spre fundul clasei. Iar acolo, cu sarafanul in dezordine si cu o expresie de scarba fara frontiere, Paraschiv Catalina se ridica in picioare, isi aranjează parul sub cordeluta si glasuieste pe un ton ultragiat: - Tovarasu' profesor, Paraschivescu nu ma lasa-n pace. Imi arata porcarii."