62. Model de asamblare

Descriere

    Tradus in premiera in limba romana, romanul "62. Model de asamblare" este proiectul complex al lui Julio Cortázar despre viata in asa-zisul „Oras”. Unei persoane Orasul ii poate aparea ca Paris, alteia ca o berarie din Oslo, pentru alta poate fi locul unde se trezeste cand se da jos din pat in Barcelona. Descris de Carlos Fuentes, acest peisaj urban „pare desenat de fratii Marx ajutati de Bela Lugosi”. E decorul unde sunt parasite constrangerile obisnuite ale ordinii romanesti traditionale iar cititorul e integrat intr-o noua experienta, indrazneata si palpitanta, a vietii insesi. E locul de intalnire pentru un amestec dement de boemi.       Fragment din volum:       “Din lift tocmai ieseau patru persoane, avand ceva din aerul unor tauri intrand in arena, uitandu-se in toate partile fara sa vada nimic, facand cu greu un plan de vizitare, mai intai peretele din stanga cu primitivii, apoi naturile moarte de pe peretele opus, pentru ca brusc sa urmeze o evidenta tendinta de a trece unul dupa altul in sala numarul doi si de a se concentra fatis la portretul doctorului Lysons, D.C.L., M.D.     — Sunt nevrotici cum te vad si cum ma vezi, zise Calac. Nu se cunosc intre ei, dar noi, ca ochiul Divinitatii, facem imediat diferenta intre cei chemati si cei alesi. Maiculita, se reped ca mustele la Hermodactylus nu stiu cum.     — Eu sunt cea care ar trebui sa plece, zise Nicole. Dar sa plec de-a binelea, fara sa las urme. Atunci el si-ar reveni. Un plan perfect, dupa cum vezi, dar care functioneaza mult mai putin bine decat asta de aici care e nebunie curata.     — Ei bine, draga mea, tocmai ai spus un adevarat nemuritor. Mai vin doi, uita-te cum le fileaza lampa, cum zicea o ruda de-a mea din Villa Elisa. Si din droaia ce iese din lift, ce-l putin trei sunt nevrotici. Nicole, uite cum sta treaba, daca nu-l mai iubesti, dar fii atenta, cand zic iubesti nu ma refer la a-ti fi drag sau la a te purta frumos cu el si la mai stiu eu ce alte substitute politicoase care sunt floarea civilizatiei noastre, daca nu-l mai iubesti, atunci nu inteleg de ce nu ai generozitatea de a pleca.     — Da, sigur, zise Nicole. E atat de simplu, intr-adevar.     — Nu fi toanta, inteleg foarte bine o gramada de lucruri.     — Daca si mie mi-ar trimite cineva o scrisoare, zise Nicole. Un anonim, de pilda, care sa ma, sfatuiasca sa fac asta in loc de aia. Uita-te la ei cum scruteaza tabloul si cat de atenti sunt paznicii. Fiecare dintre ei stie ce sa faca pentru ca si-a primit anonima, i-a fost dat un impuls din afara, fara motiv.”