Palatul de la Miazanoapte

Descriere

Ne aflam in Calcutta, in anul 1916. E o noapte intunecata si orasul e acoperit de furtuna. Tinarul locotenent Peake incearca sa salveze de o amenintare inimaginabila doi gemeni abia veniti pe lume. In ciuda vijeliei ingrozitoare si a pericolului teribil care pindeste la fiecare colt de strada, locotenentul reuseste sa-i aduca la adapost, insa cu pretul propriei vieti. Multi ani mai tirziu, in ajunul zilei de nastere a celor doi gemeni, amenintarea misterioasa revine in vietile lor. Acesta e subiectul unuia din primele romane ale lui Carlos Ruiz Zafon, o istorie fantezista, indrazneata si scrisa cu un mare talent de povestitor. Traducere din limba spaniola de Lavinia Similaru Fragment din roman: "In toti anii petrecuti in fruntea orfelinatului St. Patrick's, Thomas Carter predase literatura, istorie si aritmetica, cu iscusinta trufasa a expertului in nimic si priceput la toate. Singura materie la care n-a fost niciodata in stare sa-si pregateasca elevii era cum sa spuna adio. In fiecare an, defilau prin fata lui chipurile pe jumatate entuziasmate si pe jumatate inspaimantate ale celor pe care legea avea sa-i aseze curand departe de influenta lui si de protectia institutiei conduse de el. Cand ii vedea plecand pe portile de la St. Patrick's, Thomas Carter obisnuia sa-i compare pe tinerii aceia cu niste carti albe, pe ale caror pagini el era insarcinat sa scrie primele capitole ale unei povesti pe care nu ii era niciodata dat sa o termine.  Sub infatisarea sa adulta si severa, deloc inclinat spre efuziunile emotive si spre discursurile spectaculoase, nimeni nu se temea mai mult decat el de ziua fatidica in care cartile ieseau pentru totdeauna din biroul sau. Curand aveau sa ajunga in maini necunoscute si pene prea putin scrupuloase aveau sa scrie epiloguri sumbre si care nu aveau nimic in comun cu visele si asteptarile pupililor ce isi luau zborul in singuratate pe strazile Calcuttei.  Experienta il silise sa-si reprime dorinta de a cunoaste pasii elevilor sai dupa ce nu-i mai era ingaduit sa-i calauzeasca. Pentru Thomas Carter, despartirea venea de obicei insotita de gustul amar al dezamagirii, caci constata mai devreme sau mai tarziu ca atunci cand viata ii privase pe baietii aceia de trecut, parea sa le fi furat si viitorul. In noaptea aceea calduroasa de mai, ascultand vocile tinerilor in timpul modestei petreceri organizate in curtea din fata a cladirii, Thomas Carter contempla din intunericul biroului luminile orasului stralucind sub bolta de stele si stolurile de nori negri indepartandu-se in zare, pete de cerneala intr-un pahar cu apa cristalina.  Refuza inca o data invitatia de a se duce la petrecere si zabovi in tacere, prostrat in fotoliul lui, fara alta lumina in afara de reflexele multicolore ale felinarelor din hartie cu lumanari, cu care Vendela si copiii decorasera copacii din curte si fatada orfelinatului in chip de vapor impodobit pentru lansare. Avea destul timp sa-si pronunte cuvintele de despartire in zilele ramase pana cand trebuia indeplinit ordinul oficial de a trimite tinerii pe strazile de unde ii adunase. "