Timpul chitarelor

Descriere

Au fost multe formatii rock, unele valoroase, in Romania. De unele isi mai aduc aminte batranii rockeri de saizeci de ani sau mai bine, cei mai multi cu burta, chelie, ochelari si nepoti. Fanii salbatici de alta data au devenit, de cele mai multe ori, niste cetateni respectabili, cu camasa aiba si cravata. Asa se intampla. Grupurile muzicale ale anilor ’60 s-au spulberat, doar friabila memorie a unor nostalgici le mai retine numele si fapta. Discurile scartaie, paraie. Pentru o generatie, aceasta muzica a devenit echivalentul romantei dupa care se dadeau in vant parintii nostri. Poate ca nepotii metalisti ii privesc cu ingaduinta pe parintii rockeri. E greu sa vezi in functionarul ori managerul de azi pe tanarul pletos, cu blugii rupti, cu camasa inflorata, privind lumea in ochi. Dar acel tanar a existat. Era gata sa-si vanda hainele de pe el (inclusiv blue-jeans-ii Levi Strauss) ca sa mearga la un concert Led Zeppelin sau Phoenix. Era considerat superficial, cosmopolit, neserios, obraznic, indecent, needucat, impertinent, dar el era doar tanar. Lumea se deschisese spre Vest. Erau anii descatusarii de ocupatia fizica, morala si spirituala sovietica. Se intorceau oamenii de la Canal. Ramaneau canalele interioare. Multi le-au pastrat pana azi si continua sa lucreze la ele. Flower power, miscarea hippy, revolta tacuta si pasnica, evenimentele din ’68 din Franta si Cehoslovacia: lumea se grabea. „Libertate, fraternitate, egalitateâ€ un slogan reinviat. Parea posibil. In Romania apareau zorii unei sperante. Mai-binele parea si el posibil. Parea. Dupa putina vreme, oglinda s-a intors. Destinderea a fost strangulata, oamenii si-au pierdut zambetul. Era important sa ai de mancare. Oamenii erau pamantii si priveau spre pamant. Multi au uitat. Erau niste copii, in anii ’60, dar simtisera mersul lumii. Soarele mergea spre Vest. De acolo venea si muzica lor. Oficialitatilor nu le-a placut asta si-au aparut primele interdictii. S-au refugiat in cluburi obscure pe care le-au facut