Jocuri de oglinzi

Jocuri de oglinzi

Descriere

    La rugamintea unei vechi prietene, Miss Marple isi viziteaza o fosta colega de scoala, pentru a investiga ce pericol ar putea-o paste pe aceasta. Carrie Louise, care traieste impreuna cu cel de-al treilea sot, fiica, nepoata si fiii vitregi intr-o cladire candva impunatoare, transformata intr-un centru de reabilitare pentru tinerii delincventi, pare incapabila sa atraga ura cuiva, ba, dimpotriva, toata lumea o ingrijeste plina de devotament. Si atunci de ce boala de care sufera seamana in mod ciudat cu o otravire cu arsenic? Drama care plutea in aer izbucneste pe neasteptate, insa victima este alta decat s-ar fi crezut…      Fragment din romanul "Jocuri de oglinzi" de Agatha Christie:     „Trecura cateva clipe inainte sa poata cineva patrunde sensul vorbelor ei.     Carrie Louise fu prima care vorbi, pe un ton neincrezator:     — Christian a fost impuscat? E mort? O, cu siguranta, e imposibil!     — Daca nu ma credeti, spuse domnisoara Bellever strangandu-si buzele si adresandu-se nu atat lui Carrie Louise, cat tuturor celor adunati acolo, mergeti si vedeti cu ochii vostri.     Era furioasa, iar furia ii razbatea in tonul taios al vocii.     Incet, nevenindu-i sa creada, Carrie Louise facu un pas spre usa. Lewis Serrocold ii puse mana pe umar.     — Nu, draga mea, lasa-ma pe mine sa merg.     El iesi pe usa. Doctorul Maverick, aruncandu-i lui Edgar o privire banuitoare, il urma. Domnisoara Bellever merse cu ei. Miss Marple o indemna bland pe Carrie Louise sa se aseze pe un scaun. Aceasta lua loc, in ochi citindu-i-se durerea si socul.     — Christian... impuscat? repeta ea.     Era tonul tulburat si incarcat de durere al unui copil.     Walter Hudd ramase langa Edgar Lawson, privindu-l incruntat de sus. In mana tinea arma pe care o ridicase de pe podea.     Doamna Serrocold spuse cu mirare in voce:     — Dar cine sa fi vrut sa-l impuste pe Christian?     Nu era o intrebare care sa astepte raspuns.     Walter mormai in barba:     — Ticniti! Toata adunatura asta!     Stephen se mutase mai aproape de Gina, ca s-o protejeze. Chipul ei tanar si speriat era cea mai vie imagine din acea camera.     Deodata, usa din fata se deschise si un curent de aer rece patrunse inauntru, odata cu un barbat imbracat intr-un palton enorm. Caldura salutului sau le paru de-a dreptul socanta:     — Buna seara tuturor, ce mai faceti? E foarte multa ceata pe drum, a trebuit sa conduc ca melcul.     O clipa, Miss Marple crezu ca vede dublu. In mod sigur, nu se putea ca acelasi barbat sa stea linga Gina si sa intre pe usa. Apoi isi dadu seama ca era doar o asemanare, care la o privire atenta nici nu era izbitoare. Cei doi erau in mod evident frati si semanau bine, dar nimic mai mult.”

Pe aceeași temă

Agatha Christie

Agatha Christie

Martin Seay

Povestea Unei Reveniri Si A Unei Revolutii,Andrei Codrescu

Audiobook,Mircea Cărtărescu

Mircea Cărtărescu

Agatha Christie