Trandafirul salbatic
Descriere
Poate ca Razboiul de Secesiune din Statele Unite s-a terminat pentru restul tarii, dar nu si pentru Kit Weston. Curajoasa si invatata sa nu aiba incredere in nimeni, Kit vine la New York cu un singur scop: deghizata in baiat, vrea sa-l omoare pe Baron Cain, misteriosul tutore care sta intre ea si Risen Glory, plantatia din Carolina de Sud pe care o iubeste mai mult decat orice pe lume. Dar ceea ce nu stie Kit este ca eroul yankeu nu este doar cel mai mare dusman al ei – este barbatul care va trezi in pustoaica salbatica pasiunile unei femei. Si va fi mult mai greu sa-l faca sa dispara din viata ei decat a crezut la inceput... Cand o surprinde pe Kit incercand sa se strecoare pe proprietatea lui, Cain este convins ca e vorba doar de un pusti sarac, asa ca ii ofera o slujba. Dar nu trece mult pana cand descopera adevarul – micul vagabond angajat ca grajdar este o frumusete cu vointa puternica si ochi violeti, care reuseste mereu sa-l scoata din minti. Sfasiata intre pasiunea pentru barbatul care ii este perechea perfecta si visul dintotdeauna de a fi stapana la Risen Glory, Kit va fi acum nevoita sa aleaga intre mandrie si dorintele inimii. Fragment din roman: “Cain statu incruntat pe tot parcursul cinei, iar Kit isi pierdu pofta de mancare. Nu numai ca trebuia suporte compania lui Cain si amintirea sarutului lor, dar stia ca ea singura plantase samanta ultimei nebunii a domnisoarei Dolly. Domnisoara Dolly insa nu gasea nici o dificultate sa umple tacerea incordata care se lasase. Ciripea intruna despre tocana, relatii indepartate de rudenie si calitatile medicinale ale musetelului, pana cand fata lui Cain ajunse sa semene cu un nor de furtuna. La desert, el intra complet in alerta, atunci cand ea sugera o recitare de poezie informala in salon. - Ghinion, domnisoara Calhoun. Privirea lui merse mai departe la masa. Katharine Louise a adus niste misive secrete de la New York. Ma tem ca trebuie sa ma intalnesc cu ea in particular. Se ridica. Si inca imediat! Domnisoara Dolly raspunse radioasa: - Vai, dar desigur, draga domnule general. Nu este nevoie sa spuneti mai mult. Mergeti. Eu voi ramane aici sa ma bucur de aceasta prajitura delicioasa cu ghimbir. Vai, dar nu am... - Sunteti o adevarata patriota, doamna! Cain iimpinse scaunul in spate si facu un semn spre usa. In biblioteca, Katharine Louise. - Eu... pai... - Acum! - Grabeste-te, draga mea. Generalul este un om foarte ocupat. - Si va fi si mai ocupat, facu el sarcastic. Kit se ridica si trecu pe langa el. Bine. Era timpul sa aiba o confruntare. Biblioteca de la Risen Glory era asa cum si-o amintea Kit. Scaune confortabile, cu sezut de piele, aranjate in unghi fata de biroul de mahon vechi. Ferestrele generoase aduceau multa lumina si veselie, in ciuda cartilor sobre legate in piele si aliniate pe rafturi. Fusese intotdeauna incaperea ei preferata la Risen Glory, dar nu ii placea umidificatorul nefamiliar, care se afla acum pe birou, precum si revolverul Colt dintr-o cutie de lemn cu captuseala rosie, aflata alaturi. Cel mai mult ii displacea portretul lui Abraham Lincoln, care atarna deasupra semineului, in locul celui cu Taierea capului lui Ioan Botezatorul, un tablou care fusese acolo de cand lumea."