Arta de a vinde arta. Povestea celui mai spectaculos dealer de arta al tuturor timpurilor: Duveen

Descriere

    Simplu si briliant: Duveen! Cu ideea lui simpla si brilianta: Europa avea arta si America avea bani.     Duveen, a opta minune a celor sapte arte, un maestru al gustului si al culturii secolului XX. Inventatorul nemuririi prin arta, cel mai mare vizionar si dealer de arta al tuturor timpurilor, a gandit National Gallery din  Washington inca inainte de a exista o singura colectie, din momentul in care i-a venit marea idee: sa educe gusturile celor bogati. Si a inventat o noua specie umana: viitorii donatori de arta. Oameni putred de bogati, carora le putea vinde celebre lucrari de arta, si care, la randul lor, isi cumparau astfel cu generozitate si nemurirea, devenind la momentul potrivit donatori. O noua specie umana, care a dat nastere unor noi asezari: muzeele!     POVESTEA CELUI MAI SPECTACULOS DEALER DE ARTA AL TUTUROR TIMPURILOR.     Constable, Gainsborough, Botticelli, Goya, Velazquez, Rubens, Rembrandt, Lippi, Rafael, Perugino, Giorgione, Vermeer, van Dyck, Reynolds, sute si sute de capodopere au luat drumul Americii si au rafinat un continent.     ISTORIA MARILOR COLECTII DE ARTA, DESAVARSIT DE SPIRITUALA SI CUMPLIT DE ONESTA.     S.N. Behrman (1893-1973), fiu de bacan, a studiat artele teatrale la Harvard si la Columbia University. Inainte de a avea succes ca dramaturg, a lucrat la The New York Times, pentru rubrica Raspunsuri la intrebarile cititorilor, dar a fost dat afara dupa ce s-a descoperit ca raspundea la propriile sale nedumeriri, deoarece tot el era cel care punea intrebarile.        Fragment din volumul "Arta de a vinde arta" de S.N. Behrman:     “Intrepatrunderea dintre personalitatile lui Berenson si Duveen, o intrepatrundere pentru care erau responsabile realitatile concrete ale existentei, era ciudata. Duveen, indraznet, impulsiv si cu spirit de lider, era capetenia unei nave care ducea, ca unic pasager, in cabina lui solitara, unul dintre cei mai civilizati si sensibili oameni din lume. Duveen, care nu putea suporta ideea ca detinea doar o parte din ceva, il considera pe Berenson proprietatea lui, ultimul lucru din lume pe care istoricul l-ar fi vrut. Cand, uneori, Berenson autentifica un tablou pentru un negustor rival, Duveen se simtea tradat. Duveen le spusese si lui Mellon, si lui Kress, si lui Frick, si lui Bache, si lui Altman, si lui Joseph E. Widener, si lui H.E. Huntington: „Sa nu cumparati niciodata un tablou italian fara aprobarea lui Berenson! Niciodata!" Astfel lasa sa se inteleaga ca o asemenea strategie avea sa protejeze cumparatorul unui tablou italian de oricine din lume — inclusiv de sine insusi. Pentru Duveen, afacerea era profitabila, caci el detinea aproape monopolul asupra tablourilor realizate de Vechii Maestri si credea ca se situa pe aceeasi pozitie si in privinta lui Berenson. Istoricul ajunsese marca distinctiva a lui negustorului, care, pe masura ce succesul ii crestea, devenea tot mai totalitar. Era convins ca o capodopera trebuie vanduta doar prin intermediul sau, ca orice rival era un braconier pe rezervatia lui speciala. Berenson incerca sa-l lamureasca insa ca, in cazul in care alti profesionisti ar cumpara si ar vinde tablouri de valoare, ei l-ar ajuta pana la urma, deoarece ar extinde piata. Insistentele erau insa fara sens. Duveen vedea in continuare gestul lui Berenson de a autentifica si bunurile altor negustori ca o incalcare a contractului, desi intre ei nu existase niciodata vreun contract.     Pe Duveen il nelinistea totusi alta chestiune. A descoperit ca Berenson este la fel de circumspect cu privire la exprimarea unei opinii ca si clientii lui americani, cand se punea problema cheltuirii banilor. Negustorul se baza pe fler, iar Berenson, pe stiinta si pe ceea ce numea „simtul probabilitatii anterioare". "