Primejdii in regat
Descriere
Bruxelles, 1947. Belgia sta pe un butoi de pulbere. Francofonii se tem de scindarea tarii, in timp ce flamanzii vor sa-l alunge pe rege si sa instaureze o republica independenta. Sunt confruntari intre republicani si regalisti, intre comunisti si cei de dreapta, intre sindicalisti si patroni. Pana si in cadrul miscarilor de stanga sunt disensiuni – unii accepta tutela Moscovei, altii o resping cu indarjire. Miza? Ca de obicei, lupta pentru putere. In aceasta atmosfera, un detectiv lipsit de experienta, Michel Van Loo, este angajat sa ancheteze disparitia unui tanar functionar din Ministerul de externe, fost luptator in rezistenta. Un caz care, initial, pare simplu, devine extrem de complex, pe masura ce detectivul inainteaza cu cercetarile sale, starnind un viespar nebanuit la inceput. Un polar palpitant, scris cu talent si umor, datorat unui important scriitor belgian contemporan. Fragment din romanul "Primejdii in regat" de Alain Berenboom: ”In tot acest timp, eu ii cercetam pe oamenii din jur, incercand sa-l identific pe cel insarcinat sa-l spioneze pe Hubert, dar fara sa izbutesc sa-l reperez in locul unde ne aflam, intre una dintre principalele usi de intrare in magazin si holul cu ascensoarele, multimea se perinda in randuri stranse. Mi-am strivit tigara si am intrat in salonul de coafura. Fratii Motta erau asezati in fotolii, cu obrazul stacojiu, barbieriti cel putin de trei ori. Probabil ca nu le mai ramasese niciun centimetru de piele. Le-am facut semn cu capul. Se descotorosira de cearceaful alb care ii infasura si se sculara in picioare. Federico se ivi taman atunci. — Etajul patru, zise el inainte de a se rasuci pe calcaie si a fugi spre ascensor, descotorosindu-se, la randul lui, de halat. Din pacate, Hubert, uitand de instructiunile mele, urca deja. Vazandu-ne alergand, Anne izbuti sa prinda liftul in care ma inghesuisem alaturi de fratii Motta. — La etajul patru e salonul de ceai, ne atrase ea atentia. — Fir-ar sa fie! Acolo e madam' Delporte cu javra ei! Urcusul se dovedi ingrozitor de lent, cabina se oprea la fiecare etaj. Cand, in sfarsit, am debarcat, am fost intampinati de muzica suava a unei mici orchestre. Doamne batrane pe o latura, doamne batrane pe cealalta latura, doamne batrane peste tot. Si nici urma de Hubert. Inima mea incepea sa aiba sincope. Conform planului meu, nu ar fi trebuit sa-l scapam din ochi. Or, inca de la primii pasi, el disparuse de pe ecranele radar. Daca i s-ar intampla o nenorocire micului meu farmacist, nu mi-o voi ierta niciodata. Parcurgand din nou sala, am ochit-o pe teribila mea clienta, cu palaria pe cap, cu cainele culcat linistit la picioare, infulecand o gigantica prajitura cu moka la piciorul estradei pe care se agita un trio de muzicieni, printre chelneri care valsau cu tavile, clienti, unii in picioare, altii asezati, nemiscati sau in miscare, printre sute de persoane. Lumea intreaga reunita in jurul nostru, cu exceptia lui Hubert. Inima imi batea nebuneste, sudoarea imi siroia pe obraz. Nelinistea incepea sa ma paralizeze. Trebuia neaparat sa-mi revin. Soarta lui Hubert depindea de reactiile mele in urmatoarele secunde.”
