Occidentul. O interpretare istorica

Descriere

Titlu disponibil fara autograful autorului! Cu o mie de ani in urma, civilizatia occidentala se desprindea anevoie din starea de anarhie provocata de caderea Imperiului Roman de Apus. Ce sanse avea aceasta societate frusta de tarani si razboinici, atat de departe de rafinamentul stralucitor al Chinei, al lumii islamice sau al Bizantului? Aparent, nu prea multe. Si totusi, Occidentul a ajuns sa cucereasca lumea, a inventat civilizatia tehnologica si a schimbat destinul omenirii. Lucian Boia infatiseaza cauzele multiple ale unui triumf nesperat, de la inchegarea unui sistem agrar pana la sensurile filozofiei crestine si la mitul Progresului. Marea originalitate a modelului occidental a stat in asumarea fara reticente a schimbarii si perfectionarilor de tot felul. Incepand cu primele inovatii tehnologice ale Evului Mediu, trecand prin marile descoperiri geografice si prin revolutia industriala, si pana la actuala globalizare, Occidentul n-a incetat sa-si diversifice propriile structuri si sa-si accelereze ritmul, impletind interesul si idealul, speranta si disperarea, dispretul fata de ceilalti si afirmarea demnitatii umane. Din aceasta dinamica si din aceste contradictii s-a nascut lumea in care traim. Fragment din cartea "Occidentul: O interpretare istorica" de Lucian Boia "Un curent cald si o padure deasa   Sa punem de la bun inceput intrebarea: a jucat mediul fizic un rol in aparitia si cariera Occidentului? E greu sa dam un raspuns negativ. Cum ar putea fi ignorat, in viata oamenilor, mediul inconjurator? Insa raspunsul afirmativ - desi de bun simt - este insuficient. E vorba nu atat de a constata teoretic o prezenta, cat de a intelege concret functionarea complexa a unui mecanism. Care ar fi asadar functia specifica a agentilor geografici si climatici, conectati la o multime de alti factori, in complicatul si misteriosul proces care a produs sinteza occidentala? Geografia si clima s-au bucurat mult timp de un statut privilegiat in schemele de interpretare a istoriei. „Imperiul climei e primul dintre toate imperiile": nimeni n-a exprimat mai bine decat Montesquieu o idee care pentru unii se impunea de la sine. Era simplist si abuziv. La inceputul secolului XX, cand istoria a inceput sa-si rafineze conceptele si instrumentele de cercetare, „determinismul geografic" a devenit tinta celor care voiau o lectura a trecutului mai complexa si mai nuantata, in fond mai inteligenta. Lucien Febvre se numara printre cei mai inversunati demolatori ai sistemului (in La Terre et l'evolution humaine, 1922). In locul „deteminismului", el asaza „posibilismul". Mediul ofera un evantaj  de posibilitati, iar omul trebuie sa-si aleaga calea. Desi posibilitatile nu sunt infinite, varietatea solutiilor este evidenta; mediul, cu limitarile si avantajele sale, devine secundar in raport cu initiativa umana. Oare nu se exagereaza, urmand o miscare de pendul de la o extrema la alta? Omul si mediul interfereaza, iar a calcula procentajul ce-i revine fiecaruia este in fond o operatie inutila. Epoca de glorie a determinismului geografic a apus de mult, dar si increderea senina in capacitatile aproape nelimitate ale omului, exprimata de generatia lui Febvre."