De la SSI la SIE. O istorie a spionajului romanesc in timpul regimului comunist (1948-1949)

Descriere

    Autorul abordeaza istoria complicata a Securitatii prin prisma cercetatorului si realizeaza o lucrare aprofundata si bine documentata fara a specula pe marginea informatiilor. Un demers academic temerar, aceasta carte vine in continuarea publicarii a sute de documente, studii de caz si lucrari memorialistice pentru a oferi o perspectiva unitara si academica asupra spionajului romanesc.     Volumul isi propune o familiarizare a cititorului tocmai cu elementele esentiale pentru intelegerea universului spionajului romanesc din perioada regimului comunist, incepand cu structurile organizatorice si cu oamenii care au condus aceste structuri, trecand prin modalitatile de selectare si antrenare a personalului si incheind cu prezentarea succinta a catorva directii de actiune si cazuri cu valente exemplificatoare.     • Evolutia organizatorica a spionajului romanesc • De la revolutionarii de profesie la activistul de partid. Sefii spionajului intre 1948 si 1989 • Oamenii construiesc spionajul si spionajul construieste oamenii! • Din culisele operatiilor secrete: intelligence, politie politica, dezinformare si propaganda, spionaj economic... sunt titlurile capitolelor in care autorul analizeaza spionajul romanesc in perioada 1948-1989.       Fragment din volum:       “Odata cu desfiintarea SSI si integrarea domeniului informatiilor externe si a contraspionajului in atributiile Securitatii, politica de cadre a suferit o serie de schimbari. Astfel, in cadrul Directiei I, structura succesoare a componentei de informatii externe a SSI, au fost trimisi oameni tineri provenind nu numai din fabrici, ci si de pe bancile scolilor. Era vorba, in primul rand, de tineri absolventi ai unor scoli de ofiteri al MApN sau ale MAI, uneori cu un scurt stagiu in unitati militare, dar si de absolventi ai facultatilor cu profil tehnic sau umanist. De asemenea, integrarea SSI in Ministerul Afacerilor Interne a facilitat transferul unor ofiteri din alte directii ale acestui minister catre posturile neocupate din directiile de informatii externe si de contraspionaj, considerandu-se ca experienta dobandita de acestia in munca informativa din alte domenii le va permite o mai rapida asimilare a tehnicii informative specifice. Totusi, asa cum am aratat in capitolele anterioare, necesarul de cadre pentru o structura de elita a Securitatii a reprezentat o problema in continuare, oamenii potriviti fiind greu de identificat, astfel incat destule posturi au ramas neocupate.     Dincolo de problema numerica, mult mai grava era situatia pregatirii profesionale si a gradului de cultura generala a ofiterilor. Desi la infiintarea Directiei I, in 1951, Secretariatul CC al PMR elaborase o hotarare prin care se prevedea repartizarea anuala a 40 de oameni cu o pregatire adecvata, patru ani mai tarziu situatia cadrelor din Directia de Informatii Externe era inca precara. Din cei 161 de ofiteri existenti, numai 19 aveau studii superioare, 59 urmasera cursurile unor scoli medii, iar 83 dintre ei erau absolventi de scoli elementare. Se pare ca nici chiar cursurile elementare si medii nu fusesera absolvite integral, deoarece la cursurile organizate in cadrul Centralei DIE fusesera inscrisi 34 de ofiteri pentru studii elementare si 85 pentru studii medii."