Don Quijote in Est

Descriere

In imediata vecinatate a casei mele, dincolo de intersectie, e un soclu gol, de marmura roscata. Nu cred sa existe un simbol care sa caracterizeze mai bine starea noastra de spirit de azi... Daca ar fi dupa mine, as aseza pe soclul masiv de marmura roscata, pe care acum isi fac siesta ciorile, o statuie a lui Don Quijote, in armura lui caraghioasa si solemna, cu lancea in mina, gata de atac. Ma tem ca negatiile si dezamagirile ne-au adus foarte aproape de punctul unde inclini sa consideri idealismul o prostie si ne-ar trebui o reimprospatare a iluziilor. Pe deasupra, Don Quijote ne-ar putea ajuta, am impresia, sa ne analizam mai bine defectele. Operatie absolut capitala, cred eu, daca vrem sa pricepem ce se intimpla cu noi. In atmosfera incarcata de ura care ne otraveste viata, azi, capacitatea lui Don Quijote de a iubi are multe sanse sa para un miracol si sa ne puna, in consecinta, pe ginduri. Dezvaluindu-ne ceea ce noi nu prea stim, se pare, ca in adincul ei iubirea e tragica, bunul cavaler ne-ar face, poate, sa ne rusinam de placerea dubioasa a bascaliei prin care, in mod aproape reflex, incercam sa ne scuturam de contactul neplacut cu nenorocirile si, astfel, am deveni, presupun, mai profunzi, mai pregatiti sa iesim din mizeria morala in care ne balacim cu furie azi. - Octavian Paler Fragment din cartea "Don Quijote in Est" de Octavian Paler "Sa revin. Andrei isi va fi inchipuit ca „l-am adus" pe Don Quijote la portile Orientului dintr-o vanitate de est-european ros de complexe, care se uita piezis spre Occident, sau dintr-un sentimentalism „netratat". Ma crede, probabil, influentat de nationalismele care s-au inflamat pe ruinele fostului „lagar socialist" si nu-i trece prin minte ca eu pot pretinde, cel mult, orgoliul de specialist in cauze pierdute.  E adevarat, chiar daca in fata civilizatiei tehnice a Occidentului noi ne simtim uneori ca niste barbari, nu mi se pare ca Occidentul ne e, spiritual, superior. In plus, toata nefericirea prin care a trecut aceasta parte a Europei nu se poate, ma gandesc eu, sa nu rodeasca nimic. Crestinismul s-a nascut mai putin din predicile lui Isus si mai mult din Golgota. Dar motivele care ma fac sa iau in serios „emigrarea" lui Don Quijote in Est sunt mai complicate. Si poate ca inclusiv la noi voi starni nedumeriri. Aud chemarile unui gugustiuc. Unde o fi stand de-si permite sa nu-i pese de ploaie? Azi nu s-a luminat deloc cerul si-mi e dor de diminetile in care lumina capata un fel de consistenta laptoasa pe acoperisurile de tigla din Cotroceni, in timp ce deasupra plopilor de vizavi cerul se inroseste; diminetile care ma emotioneaza totdeauna prin frumusetea lor simpla si vulnerabila. M-am plictisit de aceste ploi care ameninta sa putrezeasca si arborii. Pamantul musteste de umezeala si, pe marginea strazilor, sunt lungi fasii de apa galbuie. Pietonii se vad obligati sa caute cu grija locurile pe unde pot traversa strada si sa sara inapoi cand se apropie vreo masina, daca vor sa nu fie improscati...  In imediata vecinatate a casei mele, dincolo de intersectie, e un soclu gol, de marmura roscata."