Femeia moderna vs. grijile excesive. Cum sa oprim ingrijorarea si anxietatea din a ne afecta relatiile, munca si bucuria de a trai
Descriere
Spune STOP ingrijorarii si anxietatii! Calea catre o viata linistita si implinita incepe cu acest volum, care are capacitatea extraordinara de ne ajuta sa constientizam grijile cele mai profunde si sa le depasim. Stiati ca femeile sunt de doua ori mai predispuse sa sufere de o tulburare de anxietate, in comparatie cu barbatii? Fetele nu sunt mai anxioase in perioada copilariei, insa lucrurile se schimba in valtoarea adolescentei. In prima parte a vietii, ele sunt indrumate sa fie mai putin asertive si mai putin independente decat baietii, iar odata ajunse la maturitate sunt incurajate sa fie mai sociabile si mai empatice. Acest tip de „educatie” sociala pregateste un teren prielnic pentru dezvoltarea fricilor. De asemenea, cercetarile evidentiaza faptul ca femeile se ingrijoreaza si se gandesc cu intensitate la anumite lucruri intr-o masura mult mai mare decat barbatii. Uneori, reflectand reusim sa facem alegeri importante si sa punem la punct un plan. Alteori, putem ajunge la o varietate larga de posibile probleme si scenarii dezastruoase. Atunci cand ingrijorarea atinge cote inalte, poate sa stea in calea rezolvarii active a unei probleme si poate sa conduca la persistenta unui sentiment de frica. Holly Hazlett-Stevens imbina psihologia cu solutiile practice, invatandu-ne cum sa oprim ingrijorarea si anxietatea din a ne mai afecta relatiile, munca si bucuria de a trai. Informatiile si exercitiile prezentate in aceasta carte au la baza studii si cercetari, o bogata experienta clinica si munca de teoretizare desfasurata de numerosi specialisti. Fragment din volum: “Inclinatia spre experiente emotionale negative Este posibil ca femeile sa fie mai vulnerabile in ceea ce priveste dezvoltarea anxietatii si a tulburarilor depresive, deoarece ele sunt inclinate sa atinga un nivel mai ridicat al afectivitatii negative — tendinta generala de a trai emotii negative precum frica, anxietatea si tristetea. Intr-un studiu realizat de Arcus si Kagan (1995), s-a ajuns la concluzia ca fetele au fost mai inhibate si au manifestat o afectivitate negativa mai mare in comparatie cu baietii, incepand in jurul varstei de doi ani. Aceasta este varsta la care socializarea — a invata cum sa te comporti fata de persoanele din jurul tau — este inteleasa pentru prima oara de fiecare dintre cele doua sexe. Diferenta dintre sexe in privinta afectivitatii negative continua sa se accentueze, incepand cu perioada copilariei si pe tot parcursul adolescentei, cand baietii nu manifesta nicio schimbare, in vreme ce fetele prezinta o dezvoltare evidenta a acestei trasaturi. Intrucat femeile sunt mai predispuse sa aiba o afectivitate negativa, se considera ca ele sunt expuse unui risc mai mare de a identifica pericolul unor amenintari, invatand sa se teama de anumite lucruri si ramanand mai receptive din punct de vedere emotional fata de evenimentele neplacute. Pe langa diferenta dintre sexe in ceea ce priveste experimentarea afectivitatii negative, care se poate constata in randul numeroaselor grupe de populatie din intreaga lume (Lynn si Martin, 1997), femeile reactioneaza la expresiile faciale intr-o mai mare masura decat o fac barbatii. Aceasta sensibilitate crescuta fata de mimica fetei poate ajuta la explicarea faptului ca femeile invata sa se teama de anumite lucruri mai des decat barbatii. A privi, pur si simplu, cum o alta persoana reactioneaza la ceva prin frica este un mod obisnuit prin care oamenii ajung sa se teama si ei de respectivul lucru. De asemenea, cercetarile evidentiaza faptul ca femeile se ingrijoreaza si reflecteaza sau se gandesc cu intensitate la anumite lucruri intr-o masura mult mai mare decat barbatii. Uneori, a reflecta la unele lucruri ne ajuta sa punem la punct un plan si sa analizam cu atentie ce alegeri importante urmeaza sa facemin viata.”