Un deceniu de tranziție spre nicaieri - Viața politica bihoreana 1989-2000

Descriere

    "Ca toti ardelenii, Florin Budea are in loc de inima o tara.... La Revolutia din '89 avea 20 ani, facand parte din acea generatie care a trait evenimentul ca o iluminare istorica... Urmeaza din chemarea veche facultatea de ziaristica, devenind, inca inainte de a absolvi, unul dintre reporterii frenetici ai momentului. Responsabilitatea sa in fata istoriei nationale il duce insa an de an spre deceptii puternice, care ajung sa se cristalizeze intr-o teza de doctorat cu un titlu amar: „Un deceniu de tranzitie spre nicaieri". Sustinerea ei, in toamna anului 2015, intr-un amfiteatru universitar la Oradea, a adunat pe langa mediul academic si un grup de revolutionari, printre care ma numaram si eu. Lucrarea, pana in acea dimineata o aspiratie de doctorand, a primit laudele unor personalitati importante ale istoriografiei nationale si confirmarea adevarului pur din partea militantilor revolutionari, devenind o referinta documentara obligatorie. Claritatea judecatii istorice, expusa intr-o limba literara fara cusur, a unit demonstrativ si irevocabil cele doua cai ale destinului intelectual al publicistului iubitor de istorie. Doctorul Florin Budea are insa datoria ca, impreuna cu generatia sa, ajunsa la maturitate, sa se ridice dincolo de deceptii, sa ia puterea si cu constiinta deplina sa faca sa renasca un popor dezorientat si isterizat de viata politica precara." - Mircea Bradu     Fragment din volum:    “IV.2 Primavara lui 1990 sau lupta pentru putere. Primii parlamentari bihoreni la Bucuresti    Odata lansata, lupta pentru acapararea puterii politice aprindea multe patimi. Poate ca niciodata, ca in acele zile, n-au fost mai multi romani care sa aiba ceva de spus in treburile politice. Radu Davidescu si Virgil Blage, sefii Comisiei de invatamant al C.J. Bihor al F.S.N. sunt dur contestati in paginile „Crisanei”. Celor doi, despre care se spune ca „nu reprezinta invatamantul bihorean", li se reproseaza „infatuarea, demagogia si arogarea dreptului de a lua decizii in numele propriei persoane". Semnatarii articolului, presedintii F.SN. din scolile judetului si directorii de scoli, cereau demisia „imediata” a celor vizati din Consiliul Judetean.     In conditiile in care, la Bucuresti, manifestatiile pro si contra F.S.N. erau in plina desfasurare, „Crisana" recurge la vechea si incercata ei panoplie de minciuni. La fel cum, in noiembrie 1989, clasa muncitoare ii cerea „celui mai iubit fiu al poporului" sa mai raman la conducerea partidului si a statului, in ianuarie 1990, oradenii „cereau" Frontului sa participe la alegeri. Comunicatele de adeziune, publicate, unde altundeva decat pe prima pagina, erau semnate de colectivele intreprinderilor: Metalica, Combinatul de prelucrare a lemnului, I.M.P.S. Solidaritatea, Crisul, si, fiindca democratia era „populara", Florian Vlad, un muncitor de la fabrica „Alumina", lua la rost „ridicolele" partide istorice, acuzandu-le ca doresc „privatizarea si anarhia".     Luna februarie a anului 1990 aducea cu ea vantul taios al nationalismului, reflectat si in presa locala. Ioan Feisz, istoricul explica de ce are nevoie comunitatea maghiara de „scoli de sine statoare". Pur si simplu pentru ca „in comunele si satele cu populatie compact maghiara, nu se justifica alcatuirea unor scoli mixte". Evident aceasta afirmatie e una cate se poate de ipocrita, fiindca aceeasi politica, a scolilor „de sine statatoare", a fost aplicata si la Oradea, in cazul Liceului „Ady Endre". Insa, in acest caz, orasul avea destui copii care sa „justifice" existenta acestei scoli mixte."