Numele Clarei

Descriere

     „... Proza Iui Viorel Bucur este extraordinar de puternica, cu imagini creionate parca in carbune, amintind de prozatorii irlandezi, ca Flann O'Brien, pe care l-a admirat chiar James Joyce, sau de unii autori latino-americani, realisti sau aproape hiperrealisti, de exemplu Graciliano Ramos din "Vidas Secas” sau Juan Rulfo in "Pedro Paramo". Un expresionism accentuat pe care, de multe ori, il gasim doar in grafica. Personajele duc o viata elementara, unele sunt tarate biografic, altele victime ale razboiului si, cu toate acestea, se misca natural, au relatii atat de dure, dar si tandre, incat fac o lume...". - Alexandru Vlad     „L-as plasa pe Viorel Bucur in contextul literar actual. Ca varsta biologica, el face parte din generatia '80. Este de aceeasi varsta cu optzecistii mijlocii, nascut in anul 1955, numai ca, faptul ca a studiat stiintele exacte a intarziat debutul literar. Prin urmare, a ramas, cumva, in urma acestei generatii, in ceea ce priveste inregistrarea in istoria Ilterara, recuperand, insa, sub aspectul valoric..." - Viorel Muresan      Fragment din roman:       “CLARA. Sub ochii mei si odata cu mine, Lisa crestea si, cu cat se facea mai mare, cauta tot mai mult mirosul dulce al ierbii dupa ploaie. I-l aducea, la fiecare inceput de primavara, vantul dinspre sud, domol si mangaietor abia simtit al muntilor ce-i zdrentuiau orizontul. Ea-l astepta rabdatoare, imediat dupa prima ploaie cu stropi adevarati, curatata de fulgii razleti si intarziati ai iernilor muribunde. Se rezema atunci de trunchiul unuia dintre castanii uriasi imbratisandu-l cu mainile intoarse si, in momentul in care aromele, de fiecare data altele, ii inundau narile frematande, se lasa sa alunece in raceala uda de la radacina copacului, stand asa si ascultand vreme indelungata, pana cand noaptea o impresura de pretutindeni. Erau cei cativa ani in care simtea, fara sa vada, cum se furiseaza afara din ea ultimele iluminari ale copilariei, pentru a face loc unei adolescente venite, parca, inainte de vreme. Nu o cerea si nici nu inregistra undeva, intr-un loc ascuns al mirarii sale, semnele noi care se rotunjeau pe trupul ei, asemeni unor muguri care concentrau in ei in fiecare an aceeasi durere ascutita inaintea exploziei in floare. Dar nici nu-si era indiferenta, pentru ca mana ei explora, atat de des pe cat era nevoie, netezimea pantecului, matasos si rece, a pieptului fara nici un obstacol, pana cand nu mai fu asa si aproape intr-o singura noapte, de parca ar fi stat ascuns la adapostul intunericului, cineva ii rasturna, peste sfarcurile cu crapaturi uscate, doua palnii de nisip umed, cu tremur usor si de-abia auzit, si apoi, oricat s-a straduit sa le contopeasca intr-un intreg, cuprinzandu-le cu doar o singura palma in fata oglinzii ovale si care o aratau doar pana la nivelul genunchilor, ii fu peste putinta sa le mai miste de-acolo. Sanii ii crescura, deci, aproape nestiut, dar, mai ales, nedorit, pentru ca era inainte ca acest lucru sa se fi intamplat si celorlalte fete de varsta ei. Nu ca n-ar fi vrut sa fie deosebita, la urma urmei intotdeauna stiuse ca este altfel decat oricine altcineva, o deranjau, insa, privirile usor compatimitoare ale colegelor, pentru care ceea ce i se intampla era mai mult un handicap decat trezirea, poate prea de dimineata, dar fireasca, a femeii din ea."