Oameni sarmani

Descriere

    Oameni sarmani i-a adus autorului faima, a creat o impresie remarcabila despre talentul lui si a starnit mari sperante […]. Romanul acesta are toate trasaturile unei opere de debut – vie, pasionata, plina de avant. De aici lungimile si prolixitatea pe alocuri […]. Dar toate acestea sunt rascumparate de adevarul uimitor cu care este redata realitatea, de maiestria cu care sunt infatisate caracterele si – lucru care, dupa parerea noastra, reprezinta ingredientul principal in talentul domnului Dostoievski, originalitatea lui – de intelegerea profunda si de recrearea artistica, in sensul deplin al acestui cuvant, a laturii tragice a vietii - V.G. BELINSKI Autor recomandat de George Banu in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti".      Fragment din roman:       “La inceput, pana ce ne-am obisnuit cu noul loc de sedere, si eu, si mama simteam acolo un ciudat sentiment de jena, ba chiar un fel de teama. Anna Fiodorovna salasluia intr-o casa proprie de pe Linia a Sasea. Cladirea avea in total cinci odai curate. In trei din ele locuia gazda noastra impreuna cu verisoara mea Sasa — o copila orfana si de mama, si de tata, care crestea sub ocrotirea ei. Apoi, intr-o camera ne aciuam noi si, in sfarsit, alaturi, in ultima incapere, sedea cu chirie un student sarac, Pokrovski. Anna Fiodorovna traia foarte bine, mai bine chiar de cum ne putuseram noi inchipui, insa atat situatia materiala, cat si preocuparile ei erau invaluite de mister. Mereu zorita, mereu napadita de treburi, pleca de acasa de cateva ori pe zi, fie pe jos, fie cu trasura, dar ce anume facea, care griji, care interese o framantau nu puteam sa inteleg in ruptul capului. Avea cunostinte multe, de toata mana. O vizitau musafiri cu duiumul, Dumnezeu stie ce fel de oameni, intotdeauna cu afaceri de tot soiul si doar pentru cateva clipe. Era destul sa sune clopotelul de la intrare, ca mama se grabea sa ma duca in odaita noastra. Pentru asta Anna Fiodorovna se supara pe ea nevoie mare si una-doua ne tot arunca in obraz ca, pasamite, prea suntem mandre, prea ne tinem cu nasul pe sus fara nici un temei, noi, niste coate-goale, si, cand se pornea, nu se mai potolea ceasuri de-a randul. Pe atunci nu puteam pricepe de ce ne mustra mereu ca suntem prea mandre, tot asa cum abia astazi inteleg, sau cel putin banuiesc, din care cauza mama a stat atata timp in cumpana pana sa ne mutam cu traiul acolo. Anna Fiodorovna era o femeie rea si ne chinuia fara incetare. Nici pana acum nu ma pot dumiri pentru ce a insistat sa ne mutam la ea."