Viata, patimile si cantecele lui Leonard Cohen

Descriere

Viata, patimile si cantecele lui Leonard Cohen (edtitie adaugita) Scriitor de forta, dar si celebritate a muzicii, Leonard Cohen a stirnit mereu controverse, de la primele versuri, considerate a fi la limita pornografiei, pina la retragerea sa, la sfirsitul secolului trecut, intr-o minastire budista (autoizolare intrerupta brusc pentru a reveni spectaculos, la inceput de mileniu, in lumea muzicii cu un nou album). Apreciat mai intii ca scriitor si abia spre batrinete recunoscut ca un muzician de prim rang, Cohen s-a dovedit original si in felul in care a decis sa-si traiasca viata. Toate acestea, dar si multe alte aspecte inedite ale vietii si carierei lui Leonard Cohen sint surprinse de Mircea Mihaies in cartea dedicata marelui artist.   „Lumina se schimba, pagina se intoarce, mingiierea se fringe, gheata se topeste, umbra se stinge, sticla se sparge, vestea soseste – iar lumea nu va mai arata ca inainte, lumea nu va mai fi ce-a fost, ca atunci cind vorbeai sau scriai sau cintai cuvintele sortite s-o cuprinda si sa-i hotarasca intelesul o data pentru totdeauna.” (Leon Wieseltier) Fragment din cartea "Viata, patimile si cantecele lui Leonard Cohen" de Mircea Mihaies: "Intr-un interviu radiofonic din 1998, o doamna pe nume Verdal-McCallister, sotie de pictor si balerina, evocia imprejurarile in care Leonard Cohen si-a compus piesa-emblema “Suzanne”. Intervievata purta, evident, prenumele din cantec. Faptele par sa fie corecte - Cohen era in mod cert indragostit de supla domnita, tot in mod cert au baut ceai in apartamentul ei de pe malul raului si au mancat portocale importate din China, cu siguranta barcile alunecau lenes pe raul Lawrence si, cum zice versul, probabil ca juna era si „pe jumatate nebuna”. Astfel prezentate, intamplarile cad in derizoriu. Discutia de la BBC e un lamento semitrucat, semiplauzibil: tonul e al unei parodii involuntare, o digresiune pompoasa ce paraziteaza drama reala, lasand sa transpara frustrarea unei femei care n-a inteles la timp c-a ratat o sansa importanta. Transcrierea discutiei merita sa fie citita, pentru ca, fara sa-si propuna, vorbeste despre fascinatia, despre magia durabila raspandita de artistul adevarat. E de importanta secundara faptul ca matura doamna transpune, in 1988, povestea intr-un registru minor, reinventand o biografie si evenimente pe care n-avea cum sa le controleze: pentru ea, Cohen era un simplu „martor" al evolutiei sale de la varsta adolescentei la aceea a feminitatii depline: „Weonardl facea, intr-un fel sau altul, cronica acelor ani si in mod clar asta ii procura o enorma placerea. Asadar, bardul indragostit era retrogradat la conditia initiala, medievala, de „scutier al domnitei salee”! La rigoare, o astfel de ipostaza nici nu avea de ce sa-l deranjeze pe Cohen. Singur, instrainat, neadaptat, el se afla in eterna cautare a iubirii perfecte, constient ca n-o va dobandi niciodata. Cu vremea, pasind dintr-un esec in altul, va deveni un specialist al dezamagirii, un mare maestru al neputintei - nefericitul de serviciu al muzicii pop. Ascultata superficial, muzica sa tan-guitoare, monocorda, parca in pragul extinctiei, nu are nimic atragator."