Trei femei
Descriere
Trei femei, trei generatii - bunica, mama si fiica. Ele isi spun pe rand povestea, lectia de viata, fiecare dintre ele purtand pe umeri povara trecutului celei dinainte. Destinul lor acopera perioada postbelica si de instaurare a comunismului, pana dupa revolutia din 1989 si anii recenti. Fragment din volum: “Au trecut, ca fumul, trei ani in care Irina si-a facut faima de adversar al regimului, desi nu se remarcase prin nimic altceva decat critici pe fata ale starii de lucruri. Dar a fost admonestata de cateva ori si chemata la Securitate, sa-si bage mintile in cap, ceea ce nu se intampla cu altii. - Ce treaba ai tu cu astia care protesteaza? o intreba mama. Tu esti altfel. - Cum altfel? intreba Irina, aruncandu-i o privire de gheata. Mi-e frica doar sa nu mor inainte sa apuc o schimbare. - E mai bine sa-ti tii gura, fata mea. Decembrie 1989 a surprins-o, ca pe multi din jurul ei. Ce se intampla era neasteptat, nesperat, aproape incredibil, urmarea la televizor zi si noapte transmisiunile non-stop si cu greu s-a convins ca se intampla ce vede cu ochii ei. Ii invidia pe cei care avusesera curajul sa iasa in piata si sa se lase impuscati in primele momente, era uluita de milionul de oameni adunati, i se facuse pielea gaina de emotie, apoi nu mai intelegea cine in cine trage si de cine sa se fereasca, tarziu s-a lasat prinsa de entuziasmul multimii sa iasa pe strada, trecuse Anul Nou. Intrebari pe care n-avea cui sa le puna o framantau fara incetare: unde se ascunsesera cei care taiau si spanzurau inainte? Cum se transformasera militienii zbiri in mielusei? Cum se putea schimba un regim, daca oameni care-l sprijinisera pe cel dinainte preluasera puterea? Unde se ascunsesera securistii? Ce se intampla cu cei care nu credeau in schimbare? Despica cu Alin firul in patru fara sa se lamureasca. - Poate chiar se intampla ce nu ne vine sa credem, i-a spus el. Ce s-a apucat sa faca, Alin nu i-a mai spus. A stat de vorba cu cativa colegi de catedra. Domnule, uite care-i treaba, eu nu mai vreau comunism, m-am saturat, mi-a fost destul. Vreau sa fac ceva, poate nu un partid, n-am incredere in astea, nici vechi, nici noi, mai degraba un sindicat."