Scurta istorie a sapte crime
Descriere
• Autor distins cu Booker Prize pentru literatura Pe 3 decembrie 1976, in perioada preliminara alegerilor generale din Jamaica si cu doua zile inainte ca Bob Marley sa apara in concertul pentru pace "Zambeste, Jamaica!", menit sa atenueze tensiunile politice din Kingston, sapte indivizi inarmati au luat cu asalt locuinta cantaretului. In atac au fost raniti Marley, sotia sa si impresarul lui, plus cateva alte persoane. Vinovatii nu au fost prinsi si ancheta oficiala a ramas prea putin transparenta, dar pe strazile capitalei jamaicane sangerosul eveniment a capatat, cu timpul, proportii aproape mitice. "Scurta istorie a sapte crime" este o explorare in profunzime a acelei perioade instabile si primejdioase din istoria Jamaicai si a urmarilor sale pe termen lung. Marlon James plasmuieste cu maiestrie cronica vietii unui sir intreg de personaje memorabile – asasini profesionisti, lorzi ai drogurilor, jurnalisti, prostituate, agenti CIA –, pe parcursul a treizeci de ani si traversand mai multe continente, pentru a le reuni destinele in Jamaica anilor ‘90, radical schimbata. Palpitant si inventiv, ambitios si irezistibil, este unul dintre cele mai fascinante si remarcabile romane ale secolului XXI. Clasici contemporani Litera pune laolalta scriitori contemporani laureati sau nominalizati ai unor prestigioase premii literare, care le prefigureaza statutul de „clasici”. Fictiunile cele mai noi, cele mai vandute, cele mai iubite din zilele noastre – carti pe care abia astepti sa le citesti. Fragment din volum: “Pe 7 ianuarie, sase baieti de aici dau buzna pe un santier de constructii de pe Marcus Garvey Drive si omoara doi politisti. Io aflu de asta doar pentru ca ii aud cum rad cand trec cu masina pe langa mine la intoarcere si-mi sare tandara pe loc. - Cine dracu' v-a trimis pe voi sa trageti aiurea pe santier? zic io. Da' primu' baiat incepe sa rada la mine. Glontu' meu ii strapunge ochiu' si-i iese prin ceafa inainte ca el sa termine de ras. - Cine v-a trimis, zic io iar si indrept pistolu' spre alt baiat. Apoi se intampla ceva ce n-am putut sa consemnez, ca n-aveam pix, da' am consemnat mai tarziu zgariind cu o piatra pe pistol. Restu' baietilor au scos pistolu' la mine. Mie nu-mi venea sa cred. Stateam asa si ma uitam la ei cum se uita la mine si nu ziceam nimic. Apoi la unu' din baietii care se uitau la mine a inceput sa-i curga sange din crestetu' capului si a cazut la pamant. Ceilalti au aruncat pistoalele si au inceput sa urle si sa planga de parca tocmai si-ar fi amintit ca nici unu' din ei n-avea inca 17ani. M-am intors si l-am vazut pe Tony Pavarotti cu pusca in mana si in ochiu' in catare, si langa el Josey Wales. Apoi amandoi s-au intors si au plecat. In aceeasi zi, Banda Wang ataca un santier de pe Marcus Garvey Drive si omoara doi politisti. A doua zi, guvernu' asta tampit da o noua lege: oricine e prins cu o arma e bagat la inchisoare pe viata. Peter Nasser ne-a zis sa presam si mai mult comunitatile PNP-ului, asa ca le-am presat si mai mult. Mai mult decat putea sa suporte Sherrif daca nu-i mai avea pe Buntin-Banton si Carpa sa-l sustina. Apoi prim-ministrul vine cu ideea ca oamenii sa angajeze Garda Civila ca sa pazeasca strada si casa.”