Imblanzitorul de lei

Descriere

    E ianuarie si in Fjallbacka este cumplit de frig. O fata se taraste prin zapada. O masina apare din senin si n-o poate evita.     Cand Patrik Hedstrom si echipa lui sunt anuntati in legatura cu accidentul, fata fusese deja identificata. O cheama Victoria. Disparuse de acasa in urma cu patru luni, iar corpul ei poarta urmele unor torturi groaznice: orbitele-i sunt goale, limba este taiata, iar timpanele ii sunt sparte. Si se pare ca nu e sin­gura victima a unui criminal diabolic.     Erica Falck investigheaza pe cont propriu o veche tragedie de familie, care a dus la moartea unui om. Sotia acestuia a fost condamnata, dar Erica e con­vinsa ca femeia ascunde ceva.     Exista oare o legatura intre disparitia fetei si aceasta poveste sumbra din trecutul a carui umbra sufoca prezentul?       Camilla Lackberg este cea mai cunoscuta autoare suedeza. A publicat noua romane politiste, doua carti de bucate si doua carti pen­tru copii, iar acum scrie o carte de fitness impreuna cu partenerul ei.       Fragment din roman:       “Strazile se intindeau pustii in timp ce Helga se plimba prin Fjallbacka in acea dimineata friguroasa. Vara, micuI oras vibra, plin de viata. Magazinele erau deschise, restaurantele pline, in port acostau barcile una langa alta si multimi de oameni se plimbau prin jur. Iarna, locul era tacut. Totul era inchis si era ca si cum Fjallbacka hiberna in asteptarea unei noi veri. Insa Helga preferase dintotdeauna anotimpurile mai calme. Pana si propria casa era mai linistita in acele perioade. Verile, Erinar venea mai des beat acasa si intr-o dispozitie extrem de proasta.     Dupa ce se imbolnavise, fusese, desigur, altfel. Cuvintele erau singura lui arma, dar n-o mai puteau rani. Nimeni n-o mai putea rani, in afara de Jonas. Acesta ii cunostea punctele slabe si stia cand era mai fragila. Absurd era insa ca voia totusi sa-l protejeze. Nu conta ca era un om in toata firea, inalt si puternic. Avea in continuare nevoie de ea, iar ea avea sa-l apere de toate relele.     Trecu pe langa piata Ingrid Bergman, unde se opri si privi apa inghetata. Ii placea la nebunie arhipelagul. Tatal ei fusese pescar si iesisera adesea impreuna, cu barca. Dar toate acelea incetasera cand se casatorise cu Einar. El venea din centrul tarii si nu se obisnuise niciodata cu capriciile marii. Daca oamenii ar fi fost meniti sa-si petreaca zilele pe mare, s-ar fi nascut cu branhii, mormaise el. Nici Jonas nu fusese atras de traiul pe barca, asa ca Helga nu mai iesise pe mare de cand avea saptesprezece ani, desi locuia in cea mai frumoasa zona a arhipelagului.     Pentru prima data in multi ani, simti dorul iesirilor cu barca. Dar si daca ar fi avut una, n-ar fi putut. Gheata era groasa, iar putinele barci care nu fusesera trase pe mal stateau inghetate in port. Ii semanau. Asa se simtise in toti acei ani: atat de aproape de mediul ei, dar nefiind in stare sa scape din captivitate."