Umbrele Transilvaniei - povestiri fantastice
Descriere
Daca iti plac: fantasy-ul, scrierile romantice, cartile (sau filmele) cu actiune si mister si, nu in ultimul rand, sufletul romanesc, atunci tocmai ai gasit cartea potrivita… „Draga frate, am lasat la sfarsit ceva ce simt ca ar trebui, pana la urma, sa-ti destainui, deoarece numai pe tine te am atat de apropiat incat sa fiu sigur ca nu ma vei crede nebun – in orice caz, nu inainte de a-ti da toata silinta sa cercetezi cu atentie cele ce-ti voi spune. Marturisesc ca, initial, am avut o retinere daca sa iti fac cunoscuta tulburatoarea experienta prin care am trecut sau, dimpotriva, sa o trec sub tacere pentru totdeauna. Fiindca, vezi tu, unii dintre noi au, se pare, nevoie sa vada cu propriii lor ochi intunericul cel mai adanc pentru a putea intelege cu adevarat lumea si viata…” (Alexandru V. Dan) Fragment din volum: “Atunci am inteles ce inseamna cu adevarat groaza. Nu cea data de povesti, oameni, animale ori intamplari neobisnuite. Nu cea legata de trup, de suferinta omeneasca sau chiar de primejdia mortii. Acela nu este decat inceputul. In acele momente am trait eu cea mai mare groaza posibila: m-am temut pentru sufletul meu, pentru nimicirea acestuia. Si tot atunci mi-am vazut la fata pentru prima oara adevaratul dusman, care tot timpul cat fusesem vie se tinuse ascuns in umbra, asa cum si acea spaima inimaginabila pe care tocmai o traiam se aflase in spatele tuturor fricilor avute de mine inainte, in viata. Si, tocmai cand credeam ca totul se va termina si acei lupi de suflete erau gata sa ma insface, ai aparut tu, in chip de fulger orbitor, facandu-i pe diavoli sa dea inapoi. Imi fusese frica pentru ai mei, dar niciun om nu paru sa observe nimic din toate cate se petreceau printre dansii. Ma minunez si acum de clipa intalnirii cu tine... ingerul meu! Deci tu esti, asa arati... Daca as fi stiut! Daca as fi stiut cu adevarat ca ai fost mereu langa mine, ca m-ai vegheat si m-ai ocrotit mereu... Am privit prin ochii tai toate intamplarile prin care am trecut in viata si am inteles ca, pana atunci, as fi putut muri de cateva ori fara ajutorul tau. Si mi-am vazut pacatele amarandu-te si departandu-te de mine. Si gandurile bune intorcandu-se si binecuvantarea ta invaluindu-ma. * * * Ce placut e sa zbori si sa plutesti lin, fara frica! Asa cum intotdeauna m-am gandit ca o fac pasarile sau, mai degraba, cum zburam adesea in vis, pe cand eram copila... Altfel si cu mult mai frumos se vad toate de sus! Si aici, in biserica! Inainte credeam si imi doream din toata inima sa fie ingeri in jurul nostru, cand ne rugam, dar nu imi imaginam ca lucrurile sa stea chiar asa! Inca nu m-am obisnuit cu multimea si frumusetea lor, si nici cu uraciunea celor innegurati care, din cate vad, nici ei nu stau degeaba..."
