Din Moldova. Tablouri si schite din 1850

Descriere

 Colectia Istorie cu blazon va aduce o noua scriere care reuneste povestile de odinioara ale meleagurilor moldovenesti.   „Materia acestor lucrari este luata din viata romanilor moldoveni si este tratata cu atata cunostinta de cauza, cu atata iubire de adevar si totdeodata cu atata iubire a romanilor, incat ne infatiseaza despre tara noastra [...] o icoana credincioasa, care trebuie sa contribuie si ea a ne face mai bine intelesi si mai bine vazuti in strainatate. [...] Toate sunt scrise cu vioiciune, cu ingrijire pentru amanuntele imprejurarilor reale si, pe langa unele mustrari meritate, cu bunavointa pentru noi.” - TITU MAIORESCU, „LITERATURA ROMANA SI STRAINATATEA”, IN CONVORBIRI LITERARE, 1 IANUARIE 1882   „Aceasta veche si stiuta carte a lui Kotzebue are o tinerete care biruieste vremea si imbuneaza toate varstele. [...] Este o icoana a societatii moldovenesti, este viziunea pamantului iubit dintre Carpati si Prut, asa cum aratau ele la jumatatea veacului al nouasprezecelea si cum le-a putut prinde un om crescut pe alt taram si adus de imprejurari pe meleagurile noastre.” - GALA GALACTION      Fragment din volum:       “O ISTORIE TARANEASCA       Satul Padurica este asezat pe un tapsan, la malul Siretului. Spre orizontul Apusului se vad din departare Carpatii, in toata frumusetea lor. Ochiul iubitorului de natura se odihneste asupra lor, plin de recunostinta si de evlavie pentru frumusetea cu care impodobeste Dumnezeu pamantul. La picioarele muntilor se intind, udate de Bistrita, Siret si Moldova, campiile cele binecuvantate si asa de manoase incat scutesc pe moldoveni de trei sferturi din munca ce trebuie facuta, in restul Europei, pentru lucrarea pamantului.     Satul se razema de un povarnis usor; ogoarele se intind spre miazazi, incepand din marginea satului, si merg pana la fanaturile inflorite; colnice acoperite de padure deasa marginesc mosia de asta parte. Acesta este locul unde sc petrece mica noastra istorie, care incepe in ajunul Duminicii Floriilor. Tocmai innopteaza, vantul nici nu adie; fumul se inalta incet prin acoperisul de trestie si paie al caselor; hogeagul este pentru taran un lux neinteles, daca nu necunoscut. Fumul, suindu-se in sus printr-o deschizatura, umple tot locul dintre tavan si acoperis; porumbul intins acolo e asigurat in contra umezelii, si daca proprietarul casei a fost destul de fericit spre a putea taia un ramator, apoi n-are decat sa atarne picioarele de un cui si sunca este gata. Liniste adanca invaluie toata campia; taranii sed cu femeile lor dinaintea usii caselor mici si scunde; numai ici si colo cate unul isi drege gardul gradinii, care iese foarte rar din iarna fara stricaciuni. Vitele stau culcate si rumega in ocolul lor; cateva gaini intarziate isi cauta cu grija culcusul. Totul tace, chiar si cainele ce nu lipseste din nicio gospodarie taraneasca; si noaptea se coboara incet pe pamant.     Deodata, se aude un fosnet prin frunzele uscate, drept la marginea fanaturilor, de unde se inalta colnicele acoperite cu padure. O fiinta omeneasca se arata, din cand in cand, cu sfiala, prin tufarisul abia atins de cea dintai verdeata si se ascunde rapede iarasi; nu e inca destul de intuneric spre a indrazni sa iasa nebagat in sama la loc deschis."