Panica

Descriere

Bestseller New York Times Un roman despre prietenie, curaj, frici si sperante, de la autoarea bestseller-ului Delirium. Intr-un oras micut, unde tinerii sufera de claustrofobie, jocul Panica e singurul care le da sentimentul libertatii, prin probele absurd de periculoase. Panica incepe ca atatea altele in Carp, un oras mort, de numai 12.000 de oameni din mijlocul pustietatii. Doar pentru ca era vara si nu era nimic de facut. Heather vrea sa participe la Panica, un joc legendar pentru cei din ultimul an de liceu, unde premiul si mizele sunt immense. Nu s-a considerat niciodata neinfricata, dar cand gaseste ceva si pe cineva pentru care sa lupte, descopera ca e mai curajoasa decat isi imagina. Lui Dodge nu i-a fost niciodata frica de Panica. Secretul pe care-l pastreaza cu sfintenie il va ajuta sa treaca prin joc. Dar ceea ce nu stie e ca nu este singurul cu secrete. Toata lumea are o miza. Pentru Heather si Lodge jocul adduce aliante noi, revelatii neasteptate si infiriparea primei iubiri. Dar si constientizarea faptului ca, uneori, lucrurile de care ne temem sunt cele de care avem cea mai mare nevoie. Fragment din carte: "DODGE Dodge nu dormea niciodata mai mult de doua sau trei ore la rand. Nu-i placea sa recunoasca, dar avea cosmaruri. Visa drumuri lungi, calcaroase, care se terminau brusc, lasindu-l sa cada; iar uneori, un subsol rece si umed, cu un tavan jos si intunecat, pe care se tarau paianjeni si unde-l tineau pe el. In plus, era imposibil sa dormi dupa cinci dimineata, odata ce masina de gunoi venea si facea galagie pe Meth Row. Imposibil si sa atipesti in timpul zilei, cand multimea iesita pentru pranz facea zarva la Dot's Diner, iar ospatarii misunau pe acolo, golind tavi unsuroase si huruind containerele de gunoi pe langa fereastra lui, ducandu-le pe Meth Row, de unde urmau sa fie adunate. Din cand in cand, se auzea vocea mamei lui: „Mai vrei cafea, scumpule?" Dar in ziua de dupa intrecerea de la turnurile de apa, Dodge dormi neintors, fara vise, pana dupa pranz si se trezi cand era trecut de ora doua. Trase pe el niste pantaloni de trening, se gandi daca sa faca dus si decise sa nu. - Salut, zise Dayna, cand el intra in bucatarie. Era lihnit. Si mort de sete. Parca jocul ii starnise o foame mare. - Cum a fost? Ea statea in sufragerie, unde putea sa se uite la televizor si sa arunce o privire pe geam, spre spatele restaurantului. O lumina gri patrundea vag prin geam, iar in aer pluteau firicele de praf. O clipa Dodge simti un val de afectiune pentru camera micuta: masuta de televizor veche, covorul subtire si pestrit, canapeaua veche, din motive necunoscute invelita in material de blugi. Si, desigur, pentru ea. Pentru Dayna a lui. De-a lungul anilor, asemanarile dintre ei se estompasera, mai ales in ultimul an, cand ea se ingrasase mult la fata, la piept si la umeri. Totusi, erau acolo, desi nu aveau acelasi tata, iar ea era mult mai zvelta decat el; in parul castaniu-inchis si in ochii caprui; in barbiile hotarate; in nasurile lor, amandoua curbate aproape imperceptibil spre stanga. Dodge deschise frigiderul. Probabil ca mama lor iesise noaptea trecuta; aveau resturi de mancare chinezeasca. Deschise cutia si adulmeca. Pui cu broccoli si orez cu creveti. Destul de bun. Dayna il privi cum puse totul pe o farfurie si, fara sa se deranjeze sa le incalzeasca, lua, o furculita si incepu sa manance.  "