Ocolul Marii Negre în 90 de zile. Sapte tari, opt granite si o lovitura de stat în prime-time
Descriere
Ocolul Marii Negre in 90 de zile. Sapte tari, opt granite si o lovitura de stat in prime-time. In 2016, in jurul Marii Negre am vazut aproape peste tot militari, iar in spatele atmosferei relaxate, pe care o intalnesti in general in porturi, am simtit precipitare si neliniste, de parca zilele bune se apropie de sfarsit, daca nu cumva s-au terminat deja. Aceasta mare capricioasa, aflata intre lumi, parca mereu nervoasa si greu de stapanit, este un loc al nesfarsitelor dispute, al nemultumirilor ascunse si al strategiilor razboinice. Perioadele de aparenta liniste n-au fost lipsite de batalii, iar peisajul intregii regiuni a suferit permanent fragmentari, comasari, rupturi, dislocari, anexari. Tarile din jurul Marii Negre n-au fost niciodata prietene, poate si fiindca oamenii nu sunt interesati sa se cunoasca intre ei, nu sunt curiosi sa stie nici cum traiesc vecinii si nici ce-ar putea cumpara de la ei. Mirarea si dorinta de cunoastere a grecilor antici, care au infiintat fiecare port cu traditie de la Pontul Euxin, au fost inlocuite la inceput de lacomie si apoi de orgoliul dominatiei intregii mari. Sferele de influenta abandonate si reconstruite dupa 2014, cand pentru prima data in Europa postbelica un stat a luat cu japca un teritoriu vecin, au transformat iarasi Marea Neagra intr-un loc al confruntarilor. Aici, totul se intampla incet-incet, iavas-iavas, ciut-ciut, in asteptarea celui de-al noualea val, care ar putea fi devastator. - Sabina Fati Fac parte din categoria conservatorilor care mai cred inca in diferenta dintre sexe. Asa incat, in 2015, am spus despre Sabina Fati ca, pentru calatoria de 15 000 de kilometri pe care a facut-o singura, vreme de 80 de zile, pe Drumul Matasii, ar fi meritat premiul femeia anului. Si totusi nu despre o simpla performanta cu iz de eroism este vorba in cazul Sabinei Fati. Daca si-a pus viata in joc, cum, iata, dupa doi ani, o face din nou, sa nu uitam ca isprava ei se soldeaza cu un castig enorm pentru noi toti: din calatoria in jurul Marii Negre prin Ucraina, Rusia, Crimeea, Abhazia, Georgia, Turcia, Bulgaria si Romania a rezultat o carte care ne ajuta sa ne limpezim istoria, geopolitica si cultura lumii in care suntem asezati. Sa ne bucuram de drumul pe care l-a batut, ca sa fim mai putin ignoranti. - Gabriel Liiceanu SABINA FATI este o jurnalista cunoscuta pentru analizele si editorialele ei pe teme politice, diplomatice si din sfera relatiilor internationale. Este corespondenta Radio Free Europe/Radio Liberty la Bucuresti si redactor-sef adjunct al cotidianului Romania libera.