Eu, Dracula și John Lennon. Povestirile unui traitor și uluit observator în Romania comunista si in mirificul Occident

0 ( 0 )
AUTOR:
EDITURĂ:
AN EDIȚIE:
NR PAGINI:
212
ISBN:
9789735054878
BDCID:
00026020
Eu, Dracula si John Lennon. Povestirile unui traitor si uluit observator in Romania comunista si in mirificul Occident.

Recompunand traseul biografic al autorului intr-o suita de 51 de anecdote, cartea are in centru spectacolul lumii hilar, plin de surprize, adesea absurd. Dupa ce isi petrece copilaria si o buna parte a tineretii in Banatul natal, Jan Cornelius fuge in 1977 in Germania. Viata cotidiana in comunismul romanesc, in capitalismul occidental si apoi in societatea globala de azi ne este prezentata prin filtrul unui narator ale carui verva satirica si haz burlesc insenineaza chiar si momentele de tristete. Primita calduros de critica la aparitia editiei germane din 2013, cartea poate fi citita ca autobiografie fictionalizata, ca roman picaresc modern sau ca istorisire umoristica a vremurilor recente.

Pe Jan Cornelius il stiam ca pe unul dintre cei mai inzestrati traducatori de literatura. Cand i-am citit cartea, am descoperit cu placere un autor melancolic si totodata plin de umor, care se apleaca asupra peisajului romanesc cu atentie si tandrete, dar si cu luciditatea si spiritul critic ale unui adevarat scriitor. - Andrei Plesu

Cornelius este un elev al lui Eugen Ionescu si Hrabal, ba mai mult de-atat: al lui Hasek. Dupa cum se stie, acesta din urma a fost parintele bravului soldat Svejk. Se vorbeste in carte si despre lucruri amare: psihiatrie, Securitate In cele din urma, reteta lui Cornelius impotriva fundaturilor si a dictatorilor este calaritul fara cal. Clovnescul. Asta ajuta, atat in Est, cat si in Vest. - Berliner Zeitung

Fragment din carte:

"Ce mica-i lumea: saptamana trecuta. l-am vizitat la Mnchen pe prietenul meu Adrian, iar la el acasa am facut cunostinta cu Dana din Timisoara. Dana e cam de-o varsta cu mine si, in perioada cand eu ma aflam la Gataia, ea lucra ca profesoara de matematica la nici o suta de kilometri de mine, la liceul din Jimbolia, pe atunci punct de frontiera intre Romania si Iugoslavia. Astazi, pe-acolo trece granita cu Serbia.
Dana mi-a povestit ca facea de trei ori pe saptamana naveta cu trenul intre Jimbolia si Timisoara, caci familia ei locuia la Timisoara.
„Cand trenul intra in Jimbolia", mi-a relatat Dana, „de fiecare data urcau soldati, controland buletinele pasagerilor cu un ochi de vultur. Cei care nu puteau explica in mod pe deplin satisracator ce cautau acolo erau retinuti numaidecat. Eu locuiam la Jimbolia intr-o casa scunda, cam darapanata, de la marginea orasului. Chiria era mica. Stateam in gazda la o vaduva mai in varsta, care n-avea familie. In spatele casei se intindeau campuri imense de grau si porumb, de care n-avea voie sa se apropie nici un strain. Vaduva, o svaboaica din Banat, ale carei rude traiau de mult timp in Germania, se claustrase in casa ei si nu ma lasa niciodata sa deschid cele trei ferestre care dadeau in strada. Noaptea ma trezeau uneori rafalele mitralierelor. Toata lumea stia ca in momentele acelea se tragea pe camp, in cei care incercau sa fuga din tara — moartea pandea pretutindeni in intuneric. Cei care-si riscau viata pentru a ajunge in Vest erau, in general, oameni tineri. Statul iugoslav ii lasa pe refugiati sa plece mai departe in Austria si nu trimitea pe nimeni inapoi in Romania. Unii izbuteau sa fuga, multi insa erau impuscati de graniceri sau arestati si omorati in bataie. Erau loviti cu picioarele, cu bastoanele de cauciuc si cu paturile de pusca pana se scurgea si ultima farama de viata din ei, iar apoi erau transportati cu un camion acasa, intr-un sicriu batut in cuie. Cei care s-ar fi incumetat sa-l deschida erau pasibili de pedeapsa penala. Cand calatoream cu trenul de la Jimbolia la Timisoara, uneori sedeau in acelasi compartiment cu mine barbati desfigurati, cu mainile legate la spate, cu bratele pline de vanatai, insotiti de soldati in uniforma."
Pe cand imi povestea toate acestea, Dana a inceput brusc sa planga. Dar apoi si-a recastigat stapanirea de sine si m-a rugat s-o scuz. Dupa cum mi-a spus, era ea insasi surprinsa de reactia sa emotionala atat de puternica, caci trecusera peste treizeci de ani de atunci.
Si bunicii mei din Timisoara, iar apoi parintii mei din Resita, care s-au mutat in anii '7o in casa bunicilor raposati, isi spuneau uneori in soapta povesti oribile despre vecini de cartier mistuiti de durere si plangandu-si copiii deja adulti, care plecasera subit de-acasa spre Iugoslavia si se intorsesera o zi, doua mai tarziu intr-o lada de scanduri. "

Carti Biografii Carti Memorii Carti Jurnale Carti Memorialistică Carti Publicistică și Eseuri Carti Beletristica Carti Literatură Universală Carti Non Fictiune Carti Biografii Memorii Jurnale Carti Memorii Jurnal

Comandă Cartea

Termeni și Condiții
Contact
Despre
© 2000 - 2021 bundecitit.ro - Toate drepturile rezervate
Motor de cautare carti si oferte de carti.
Parteneri: Zippit