Povestea asasinilor mei

Descriere

    Cu accente de thriller si ecouri kafkiene, presarata cu umor negru, suspans si erotism, „Povestea asasinilor mei” este un roman despre putere, identitate si echitate.        Intr-o duminica dimineata, un jurnalist de investigatie faimos in presa din New Delhi afla de la televizor ca tocmai a fost salvat de la moarte. Complotul de asasinare a fost dejucat de politie, iar cei cinci ucigasi platiti sa il elimine au fost arestati. Inainte sa isi dea seama despre ce este vorba, jurnalistul este pus sub supravegherea permanenta a guvernului pana la finalizarea procesului. In cateva ore, viata i s-a schimbat radical. Cu toate ca este pazit zi si noapte de indivizi bine inarmati, incearca sa isi desfasoare activitatile obisnuite. Se straduieste sa gaseasca o sursa de finantare pentru revista pe care o conduce, ii face vizite regulate unui guru faimos si isi continua relatia extraconjugala, tumultuoasa si plina de pasiune, cu Sara, o intelectuala activista pentru egalitatea de gen, emanciparea marginalilor si o societate echitabila. Deranjata de pasivitatea amantului sau si sceptica fata de buna-credinta a autoritatilor in solutionarea cazului, Sara demareaza propria investigatie. Asa vor iesi la lumina povestile cutremuratoare ale celor cinci suspecti. Cu totii provin din clase sociale defavorizate si au fost victime ale violentei extreme, mizeriei si abuzurilor. O Indie brutala, nemiloasa, ii ia astfel locul Indiei fascinante din discursurile occidentale, sub a carei stralucire exotica se ascunde o realitate cruda.      Fragment din roman:       „Cand am intrat din nou in sala, i-am vazut imediat.      Sara, sprijinita de un dulap de lemn, ii fixa cu privirea. Stateau in coltul opus, sub platforma; erau cinci si stateau unul langa altul, cu fata spre judecator. De-o parte si de alta a lor stateau doi politisti in uniforma, tinand fiecare de incheietura pe cel de langa el. In spatele lor erau alti cinci politisti, cu pusti Enfield butucanoase — infamele 303-uri — atarnate pe umar. Erau arme din al Doilea Razboi Mondial, armamentul standard pentru politia indiana in cele mai multe state, secondata de armata indiana, si erau atat de grele si de incomode, incat se spunea ca oricine ar fi putut fugi din Delhi inainte ca pusca sa fie data jos de pe umar, incarcata si gata de tras. Singurele calitati ale pustilor 303 erau raza de tragere si forta — asa ca, daca erai un tintas bun, iti nimereai omul si dac-ar fi apucat sa treaca in statul vecin.     In camera plina de oameni, cei cinci ieseau in evidenta pentru ca erau incatusati si legati cu sfori lungi intre ei. Unul — doar unul, cel mai din dreapta — avea si gleznele incatusate. Pantofii de sub catuse erau niste Nike rosii ultimul racnet. Era corpolent, umplea blugii si camasa mov, iar in locul de unde il tinea politistul se vedea bratul plin de muschi. Parea tanar, poate de nici treizeci de ani, si avea pielea neobisnuit de deschisa la culoare. Avea mustati de talhar, cu varfurile rasucite ca un cap de floreta si indepartate de obraji. Din cand in cand, se intindea — luand mana incatusata odata cu mana politistului si le mai invartea o data zdravan. Statea cu picioarele departate, avea coapse puternice de alergator, umeri largi si musculosi. Nimic din privirea sau din pozitia lui nu sugera teama sau remuscari. Cand m-a vazut, in ochii lui am zarit o licarire de recunoastere, inainte ca dispretul impasibil sa ii cuprinda din nou."