Valetul de Pica

Descriere

Andrew J. Rush a atins acel tip de succes de critică şi comercial la care majoritatea scriitorilor îndrăznesc doar să viseze: are un agent şi un editor în New York, iar cele douăzeci şi opt de romane poliţiste ale sale s-au vândut în milioane de exemplare. Dar Rush ascunde un secret întunecat. Sub pseudonimul „Jack of Spades” – Valetul de Pică –, el scrie o altă serie de romane noir, thrillere violente, lugubre, masochiste. Când fiica lui găseşte una dintre aceste cărţi, ea începe să pună întrebări. Între timp, Rush primeşte o citaţie în instanţă de la o femeie care îl acuză că i-a plagiat propriile scrieri. Astfel, reputaţia, cariera şi viaţa sa de familie sunt ameninţate, iar în mintea lui începe să audă vocea sarcastică a lui Jack of Spades. „Exact atunci când crezi că ai înţeles totul, Joyce Carol Oates te uimeşte încă o dată. Şi o face în stil mare.” New York Times Book Review Numită de John Updike „cea mai importantă scriitoare din America”, Joyce Carol Oates a primit sau a fost nominalizată la cele mai mari premii literare: National Book Award, Pulitzer Prize, PEN/Faulkner Award, James Tait Black Memorial Prize, Prix Femina Étranger. * * * „Clasici contemporani Litera pune laolaltă scriitori contemporani laureaţi sau nominalizaţi ai unor prestigioase premii literare, care le prefigurează statutul de „clasici”. Ficţiunile cele mai noi, cele mai vândute, cele mai iubite din zilele noastre – cărţi pe care abia aştepţi să le citeşti.

Despre autor

Joyce Carol Oates
Joyce Carol Oates
scriitoare americană · n. 1938

Joyce Carol Oates este o scriitoare americană. Oates a publicat prima sa carte în 1963 și de atunci i-au apărut 58 de romane, un mare număr de piese de teatru, nuvele și mai multe volume de povestiri scurte, poezie și non-ficțiune.

Pe aceeași temă

Coperta cărții O casatorie scandaloasa

Johanna Lindsey

Coperta cărții Nota medie septembrie

Vlad Niculescu

Cărți de Joyce Carol Oates

Coperta cărții Mîndra fecioară

Joyce Carol Oates

Coperta cărții Apa neagra

Joyce Carol Oates

Coperta cărții Femeia, victimă a speciei?

Joyce Carol Oates