Antimemoriile unei muze

Descriere

    Julia Kalman si-a petrecut ultimii zece ani in ateliere de creatie plastica, unde a scris doua romane si jumatate. Boema a inspirat-o, a vindecat-o de blazare, iar artele i-au schimbat viata. Asa a inceput scrierea Antimemoriilor unei muze, un exercitiu stilistic destul de manierist, care s-a transformat intr-un joc literar, intr-un experiment dureros, dar seducator. Julia Kalman este membra a Clubului Scriitoarelor inca de la infiintarea acestuia.     „Se poate spune ca, pentru Julia Kalman, fantasticul si ascutitul sau spirit de observatie se intemeiaza pe o predilectie spre ambiguitate, pe o tentatie de a-si exorciza imaginea creatoare. Nu este mai putin adevarat ca, dupa lectura acestei carti sclipitoare, inteligenta, esti tentat sa folosesti mai multe sugestii decat ofera insusi textul. Antimemoriile unei muze anunta aparitia unui mare scriitor.“ (Denis Dinulescu)      Fragment din volum:       „Trecutul propriu ii ramanea la fel de strain ca filmul unei existente anterioare, niste vikingi intunecati o amenintasera, se temuse ca nu va scapa cu viata. Si apoi deznadejdea aceea si promisiunile prietenilor, ca o vor ajuta cu vanzarea tablourilor scumpe pe care le ratacise. Apoi seara aceea teribila, cand bause cot la cot cu oamenii rai, nici ea nu mai stia cu cine, dar erau interlopi, chiar rasetele lor o inspaimantasera, dadeau din picioare, bateau cu mainile in mesele lungi, izbeau scaunele, candva se uitasera toti la ea, iar ea se facuse mica, dar tot degeaba, careva o insfacase de guler si punct.     O gasise un chelner aproape moarta si fara acte. Nu murise, dar putea muri oricand, mai repede decat oricare, din cauza durerilor alora cumplite de cap.     La ce bun frumusetea ei de-acum?!     Ajunsa in fata bancii, intra in Blocul-turn, se grabi sa intre si alerga pana sus, gasind totul inchis, lovi cu pumnii in usa holului, urla cum ii spusese neamtul ei:     - Ich bitte Sie, ich bitte Sie, dar suna mai mult a izbit in zid, asa ca se prelinse pe el, se scurse pe usa si se opri in fiecare aschie. A fost cea mai dureroasa coborare, ca un avort. Asta era pentru ea germana, o limba prea exacta, prea dura, pana si „vis" suna in limba asta a trauma, de asta isi ruga profesoara sa foloseasca doar la plural cuvantul vis.     Il iubise pe von B sau poate nu-l iubise, nu mai stia, dar se prostituase pentru el, cersise pentru el, facuse asta pentru toti, chiar si pentru mine, ca o mama care-i da copilului bananele si se hraneste cu slanina. E drept insa ca era dintre femeile acelea carora le placea slanina.     De la Nasoasa aflase restul de adevar si anume ca prietenii ei o lasasera sa se descurce singura cu vikingii aia. Si asta dupa ce vandusera tablourile, incasasera banii, care se scursesera tot pe bautura."