Scurta istorie a infinitului

Descriere

Ce este, de fapt, infinitul, care i-a innebunit secole la rand si pe filosofi, si pe oamenii de stiinta? Cum se face ca el anuleaza pana si regulile matematicii? Mai mult, cum e cu putinta sa existe ceva care depaseste pana si infinitul? De la Arhimede, care incerca sa numere cate boabe de nisip pot umple infinitul, pana la transfinitul lui Cantor si la cele mai recente teorii despre realitatea fizica a universului, Brian Clegg face o incursiune irezistibila in granitele infinitului. In cartea lui, fapte din viata de zi cu zi sau fapte iesite din comun se intalnesc cu idei esoterice. Pentru cititorii interesati de matematica, filosofie, spiritualitate ori pentru orice cititor curios, volumul lui este o lectura provocatoare. „Scurta istorie a infinitului prezinta intr-un mod accesibil si deschis teorii despre infinit formulate de teologi, matematicieni si filosofi din Grecia antica pana in prezent… O carte fascinanta.“ - The Independent Fragment din carte: "A treia asumptie, cum ca diametrul Soarelui ar fi de aproximativ 30 de ori mai mare decat al Lunii, este ceva mai subreda. De fapt Luna circa 3 480 de kilometri in diametru (un sfert din cel al Pamantului), in timp ce diametrul Soarelui masoara 1392 000 kilometri, fiind de 400 de ori mai mare. Nu este deloc surprinzator ca Arhimede a gresit — este o scara extrem de mare dar chiar si asa el nu a gresit decat cu un factor de zece. Asumptia finala consta in ciudata afirmatie ca diametrul Soarelui ar fi mai mare decat latura chiliagonului inscris in cel mai mare cerc din sfera universului. Cu alte cuvinte se presupunea ca distanta de jur imprejurul orbitei Soarelui (amintiti-va ca era vorba de un univers „traditional", in care Soarele se invartea in jurul Pamantului) ar fi fost nu mai mare decat de (aproximativ) 1 000 de ori diametrul Soarelui. Din nou, in conditiile in care inversam relatia Soarelui cu Pamantul, o supozitie surprinzator de buna. Arhimede isi intemeia aceasta asumptie pe o relatare si un experiment. Aristarh, ne spune el, „a descoperit ca Soarele pare sa aiba a sapte sute douazecea parte din cercul zodiacului", masuratoare pe care Arhimede a imbunatatit-o folosind o prajina care avea fixat in capat un mic cilindru sau disc. Imediat dupa rasaritul soarelui, cand credea ca putea privi Soarele fara niciun risc (riscul exista intotdeauna, dar atunci este mai redus), el a inaltat prajina miscand-o inainte si inapoi pana ce discul din varf a acoperit Soarele, observand astfel ca unghiul format cu discul Soarelui avea intre a o suta saizeci si patra si a doua suta parte dintr-un unghi drept, constatare de la care, aplicand o geometrie destul de simpla, a fost capabil sa-si deduca estimarea. "