In afara eticii? Filosofia politica si principiile morale

Descriere

In afara eticii? Filosofia politica si principiile morale - Eugen Huzum Din Cuprins: ◊ Precizari si justificari terminologice ◊ Despre moralismul realismului radical ◊ Despre realismul moderat ◊ Despre justificarea moralismului ◊ Despre obiectiile realiste impotriva moralismului Cartea prezinta o examinare a principalelor argumente si contra-argumente avansate de sustinatorii realismului in filosofia politica pentru cele doua teze metodologice pe care le sprijina: 1) teza ca filosofia politica nu este si nu poate fi (doar) o ramura a eticii (in cazul realistilor moderati); si 2) teza ca filosofia politica ar trebui "scoasa in afara eticii" (in cazul realistilor radicali). Ea argumenteaza pentru concluzia ca realistii - radicali sau moderati - nu au reusit sa pledeze cu succes pentru niciuna dintre cele doua teze. Problemele fundamentale ale filosofiei politice sunt, intr-o majoritate covarsitoare, probleme de natura normativ-morala sau probleme care comporta si o dimensiune normativ-morala. De asemenea, recursul la principii si valori morale "pre-politice" este imperativ si inevitabil pentru filosofii politici. Realismul radical nu este decat un moralism deghizat, iar exigenta sa metodologica - renuntarea la principiile si valorile morale in argumentarea din filosofia politica - este "nerealista" (imposibil de realizat in practica). Ca atare, filosofia politica nu are alta optiune decat aceea de a ramane, in linii mari, ceea ce a fost din-totdeauna: un sector al filosofiei morale, o disciplina ale carei interese de cercetare se afla in continuitate cu cele ale eticii. Asa cum o sugereaza si titlul ei, cartea poate fi descrisa si ca o (noua) pledoarie pentru aceasta concluzie generala cu privire la specificul si calea de urmat a filosofiei politice. Fragment din lucrare: "Despre moralismul realismului radical Potrivit cercetarilor mele, recenta ascensiune a realismului a declansat pana in prezent in special doua mari dezbateri. Prima dezbatere — la care voi aduce o modesta contributie in capitolele urmatoare — este focalizata cu precadere pe intrebarea daca argumentele realiste ridica, intr-adevar, obiectii valide la adresa moralismului. A doua dezbatere — a carei problematica va fi discutata in acest capitol — are in atentie in special intrebarea daca renuntarea la principiile, valorile si temeiurile morale este in principiu macar posibila si daca nu cumva realistii fac sau sunt nevoiti sa faca, la randul lor, fie si doar implicit, apel la astfel de principii, valori si temeiuri morale. Cea mai complexa argumentare pentru ideea ca pana si realismul radical este o pozitie moralista a fost oferita, dupa stiinta mea, de Eva Erman si Niklas Moller. Realistii se insala, au reliefat Erman si Moller, atunci cand afirma ca isi argumenteaza (sau isi pot argumenta) conceptiile despre legitimitate fara a recurge la valori si principii morale (sau, dupa cum le place sa spuna realistilor, la valori si principii morale „pre-politice"). Ceea ce confera plauzibilitate conceptiilor realiste este faptul ca ele nu ne cer sa consideram drept legitima orice ordine sociala care asigura stabilitatea si securitatea. Si din perspectiva acestor conceptii, pentru a fi legitima, o ordine sociala trebuie sa satisfaca anumite conditii esentiale, precum acordul autonom sau liber (ori macar perceput ca fiind liber) al (tuturor) cetatenilor/subiectilor ei. Insa aceste conditii nu sunt deloc auto-evidente sau/si nu constituie o trasatura inerenta a procedurilor si proceselor de decizie politica. Ele nu pot fi intemeiate nici in baza ideii ca ar putea constitui rezultatul unor procese sau decizii politice concrete. Altfel spus, pentru a evita circularitatea sau regresul in argumentare, justificarea lor trebuie sa transceanda procesele politice existente sau „politica reala" (i.e., justificarea lor trebuie sa recurga la principii care au o validitate independenta de procesele si deciziile politice curente). De ce ar trebui, asadar, ca toti (sau macar suficient de multi dintre) subiectii unei ordini sociale stabile si sigure sa fie de acord (in mod liber) in privinta acceptabilitatii ei pentru ca acea ordine sociala sa beneficieze de autoritate politica? Singura explicatie a faptului ca realistii insista asupra acestor conditii, observa Erman si Moller, consta in faptul ca ei intemeiaza in ultima instanta conditiile legitimitatii pe o premisa egalitariana, precum premisa indreptatirii egale a cetatenilor la opinie in privinta acceptabilitatii ordinii sociale sau/si premisa indreptatirii lor egale de a fi doar subiectii unei ordini sociale pe care o gasesc in mod liber drept acceptabila. "