Cinci copeici

Descriere

    Extraordinarul roman de debut al lui Sarah Stricker ”Cinci copeici” a fost recompensat cu numeroase premii, printre care Premiul Mara Cassens, cel mai mare premiu pentru debut in limba germana. Discernamantul si profunzimea care insotesc stilul jurnalistic al autoarei, plin de umor, nu fac decat sa potenteze prezentarea unei spectaculoase drame de familie. Anna, naratorul romanului, rememoreaza povestea propriei vieti in secvente intercalate si priviri retrospective. Un bunic tiranic, ale carui incercari brutale de intruziune in viata propriei fiice, de o uratenie frecvent mentionata in poveste, se perpetueaza vreme de ani intregi, o fiica docila, de o impresionanta imaturitate, si o sotie aflata permanent in pragul unei crize constituie ingredientele unei povesti pe cat de amuzante, pe atat de dramatice. Naratiunea Annei este un omagiu adus neconventionalei sale mame, ale carei trairi si experiente fac deliciul acestui roman tragicomic in cel mai bun sens al cuvantului.      Fragment din roman:       „Ilse avusese dreptate. Furia era intr-adevar mai usor de indurat decat tristetea. Sau teama. Ori dorul. Sau cum se mai cheama senzatia care iti strange stomacul. Mama nu prea se pricepea la identificarea corecta a senzatiilor. Se simtea un pic ca foamea, o pofta pe care corpul ei o uitase. Sau nu o cunoscuse niciodata. O anume neliniste, care nu se lasa alungata in niciun fel de o alergatura oricat de agitata.     Dar un lucru ajuta: furia. O furie netalazuita indreptata spre tata, care intr-adevar se molipsise. Acum trebuia sa il Ingrijeasca ea pe el, la fel cum o ingrijise el pe ea. Trebuia sa-i tamponeze fruntea transpirata, sa-i dea sucuri de baut si supa de la bunica. Chiar daca el ii spunea, de mai multe ori pe zi chiar, sa nu o faca.     - Du-te linistita la munca, ii soptea el, luand lingura cu degetele lui subtiri ca picioarele de musca, eu ma descurc. Doar stiu c nu vrei sa stai acasa toata ziua. Nu-ti face griji pentru mine. N-o sa mor daca ma lasi singur o vreme.     - E in regula, zicea mama, tragandu-i lingura din gura, cu colturile gurii in sus.     Dar tata nu se grabea sa se faca bine prea repede. Incelu sa tuseasca si facu febra, avand ochii la fel de congestionati ca mama. Si evident ca, la un moment dat, uita ca el singur era de vina pentru asta. Mai mult, incepu sa-si prezinte nasul infundat drept o dovada de dragoste. Cand mama il intreba cum se simte, el avea grija sa vorbeasca despre boala ei, despre tusea ei, despre febra ei, despre ochii ei congestionati.      - Ai tai s-au decongestionat deja, nu-i asa? adauga el cu un zambet brav, de parca intr-adevar ar fi luat boala asupra sa.     Dar evident ca si cu asta avea intentii prea bune. Nevolnic cum era din nastere, reusise ca pe langa raceala sa se mai pricopseasca si cu o infectie intestinala.”