Nu veti avea ura mea

Descriere

    Antoine Leiris si-a pierdut sotia, Helene Muyal-Leiris, pe 13 noiembrie 2015 in atacurile teroriste de la Bataclan, Paris. Ravasit de durere, Leiris scrie o scrisoare deschisa catre atacatorii care au omorat-o pe sotia lui. El refuza ca aceasta crima sa ii defineasca viata sau pe cea a copilului lor, in varsta de numai 17 luni la momentul atacului. Scrisoarea lui este preluata de ziare si televiziuni din intreaga lume ca un manifest impotriva urii.     In acest volum, Leiris spune intreaga poveste a luptei sale cu suferinta dupa pierderea sotiei lui. Nu veti avea ura mea este o carte de o frumusete sfasietoare, despre cum el si fiul lui, Melvil, au supravietuit durerii. O carte plina de curaj si sinceritate, care raspunde unei intrebari imposibile: cum pot sa merg mai departe? O marturie rara si greu de uitat despre supravietuire, ce transmite un indemn universal la speranta. Mesajul lui Leiris este o stea calauzitoare in aceste vremuri intunecate. Despre cum numai dragostea poate invinge intotdeauna ura.      Fragment din volum:       „Vineri seara ati furat viata unei persoane de exceptie, iubirea vietii mele, mama fiului meu, dar nu veti avea ura mea. Nu stiu cine sunteti si nu vreau sa stiu, sunteti niste suflete moarte. Daca acest Dumnezeu pentru care ucideti voi orbeste ne-a creat dupa chipul sau, fiecare glont tras in corpul sotiei mele va fi fost o rana in inima lui.      Asa ca nu, n-am sa va fac darul de a va uri. L-ati cautat cu orice pret, dar sa raspund urii prin furie ar insemna sa cedez aceleiasi ignorante care a facut din voi ceea ce sunteti. Vreti sa-mi fie teama, sa ma uit la concetatenii mei cu ochii plini de neincredere, sa-mi sacrific libertatea pentru siguranta. Ati pierdut. Nu m-ati scos din joc.      Am vazut-o azi-dimineata. In sfarsit, dupa nopti si zile de asteptare. Era la fel de frumoasa ca atunci cand a plecat vineri seara, la fel de frumoasa ca atunci cand m-am indragostit nebuneste de ea, acum mai bine de 12 ani. Bineinteles ca sunt zdrobit de durere, va recunosc aceasta mica victorie, insa va fi de scurta durata. Stiu ca ea ne va insoti in fiecare zi si ca ne vom regasi in paradisul sufletelor libere, unde voi nu veti avea niciodata acces.      Suntem doar doi, fiul meu si cu mine, dar suntem mai puternici decat toate armatele lumii. De altfel, nu mai am timp de pierdut cu voi, trebuie sa ma duc la Melvil, care se trezeste din somnul de dupa pranz. Are doar 17 luni, isi va manca gustarea ca in fiecare zi, apoi o sa mergem sa ne jucam ca in fiecare zi si in fiecare zi a vietii sale acest baietel va va sfida fiind fericit si liber. Fiindca nu, nici ura lui n-o veti avea."