Sufocare

Descriere

    Romanul Sufocare a fost ecranizat in anul 2008, in regia lui Clark Cregg, cu Sam Rockwell, Anjelica Huston si Kelly Macdonald in rolurile principale.       Victor Mancini, personajul principal al romanului Sufocare, este un fost student la Medicina care, pentru a-si putea tine in spital mama bolnava de Alzheimer, recurge la un truc extrem de ingenios: simuleaza ca se ineaca in restaurante de lux. Simtindu-se responsabili pentru viata sa, „salvatorii” ii trimit cecuri. Obsedat sexual, incercind (in van) sa-si trateze adictia, suflet torturat care nu si-a cunoscut niciodata tatal, Victor Mancini descopera cu uimire ca ar putea avea (sau nu?) descendenta divina. Dupa cum marturiseste Palahniuk, „Sufocare este cartea la a carei redactare am lucrat cel mai mult: sase luni. Spre deosebire de Fight Club (trei luni) sau Cintec de leagan (sase saptamini). Dar la aceasta perioada se adauga ani si ani de documentare si experiente care de care mai bizare. De pilda, un prieten m-a lasat sa fac disectii pe cadavre, altul mi-a povestit cum e sa lucrezi la Disneyland, un medic mi-a tinut o prelegere despre alunite si negi, folosind drept model o dansatoare exotica. Ar trebui sa mi se deduca din impozit toata berea cu care le-am facut cinste acestor interlocutori”.      Fragment din volum:       „De data asta era vorba de pagube provocate cu rea intentie, abandon nesabuit sau neglijenta criminala. Erau atitea legi, ca baietelul nici nu mai putea tine pasul cu ele.     Hartuire de gradul trei sau sfidare de gradul doi, dispret de gradul intii sau neplacere de gradul doi — erau atit de multe, incit pustiul asta idiot n-ar fi facut nimic altceva decit ce-ar fi facut toata lumea. Orice altceva era, probabil, impotriva legii.     Orice chestie riscanta sau palpitanta s-ar lasa cu inchisoare.     De-aia voiau cu totii sa dea de urma lui Mami si sa-i vorbeasca.     Fusese eliberata acum doua saptamini si deja isi incepuse recitalul.     Erau atitea legi si, cu siguranta, milioane de cai sa le incalci.     Intii si-ntii politia l-a intrebat despre cupoane.     Cineva folosise un computer pentru a macheta si imprima niste cupoane care promiteau o masa gratis pentru doua persoane, in valoare de saptezeci si cinci de dolari, fara termen limita de utilizare. Fiecare cupon fusese indoit si pus intr-o scrisoare prin care ti se multumea ca esti un client fidel si ti se aducea la cunostinta ca respectivul cupon e oferit promotional.     Nu trebuia decit sa iei cina la restaurantul Clover Inn.     Cand ospatarul iti aducea nota, scoteai cuponul si plateai cu el. Bacsisul era inclus.     Cineva a facut toate astea. A trimis prin posta sute de astfel de cupoane.      Toate indiciile sugerau ca-i o chestie marca Ida Mancini.     Mami lucrase ca ospatarita la Clover Inn in prima saptamina de dupa eliberare, dar fusese concediata pentru ca le spunea clientilor chestii despre mincare pe care acestia nu-si doreau neaparat sa le stie.     Dupa care pur si simplu disparuse. Citeva zile mai tirziu, o femeie neidentificata daduse navala, urlind, pe culoarul central al unei sali de teatru, in toiul unui spectacol plictisitor de balet sic.”