O mie de nopti

Descriere

Regele Lo-Melkhiin a ucis trei sute de fecioare inainte sa ajunga in satul ei, cautandu-si o sotie. Cand ea vede norul de praf din zare, stie ca el a sosit. Stie ca o va vrea pe fata cea mai frumoasa: sora ei. Insa jura ca n-o va lasa sa fie urmatoarea. Eroina fara nume din romanul lui E. K. Johnston face tot ce-i sta in puteri ca sa fie luata in locul surorii sale. Ajunsa in palatul lui Lo-Melkhiin, descopera ca e un loc bizar si primejdios, unde statuile au priviri inspaimantatoare si firele se tes singure in vesminte stralucitoare. Desi e convinsa ca va muri, darul ei de povestitoare o tine in viata. Cu fiecare poveste, creste si puterea ei magica, dorinta cea mai mare a fetei fiind aceea de a-l salva pe regele preschimbat in monstru.   „Plina de emotie si frumusete, O mie de nopti isi va raspandi vraja asupra cititorilor, fermecandu-i inca multa vreme dupa ce ultima poveste va fi spusa.” - Alexandra Bracken, autoarea seriei de mare succes Minti primejdioase „Un fantasy in care legenda si simbolurile se impletesc intr-o aventura fascinanta. Stilul lui Johnston e incarcat de lirism, amintind de clasicele povestiri arabe din O mie si una de nopti, care reprezinta punctul de plecare al romanului.” – Booklist „O lectura impresionanta.” - Publishers Weekly   Scriitoarea canadiana E.K. Johnston a trait pe patru continente si a petrecut veri spectaculoase in desertul iordanian. E.K. Johnston a mai scris „The Story of Owen: Dragon Slayer of Trondheim” (roman finalist la Premiul Morris pentru literatura dedicata adolescentilor), „Prairie Fire” si „Exit, Pursued by a Bear”. Fragment din carte: „In cea de-a zecea dimineata, cand m-am trezit singura in camera mea confortabila si mi-am dat seama ca traiam inca, n-am mai fost surprinsa. Un fior mi-a trecut prin trup, iar peretii s-au inchis in jur. Vazusem strania si puternica energie si descarcarea dintre mainile mele si ale lui Lo-Melkhiin. Incepusem sa banuiesc ca ursita mea moarte urma sa fie pricinuita nu de otrava, nu de cutit si nici de degetele lui strivindu-mi grumazul. Aici era o lucratura pe care n-o intelegeam; vreo zeitate blestemata din familia lui Lo-Melkhiin sau poate demonul din po-vestiri, jucandu-se pe deasupra degetelor noastre unite. Asta urma sa-mi aduca sfarsitul. Nu puteam sa ma rog zeitatii pe care sora-mea o facuse din mine. Cuvintele imi ramaneau intepenite in gatlej. Dar puteam sa ma rog, asa cum o facusem intotdeauna, oaselor tatalui tatalui tatalui meu, chiar daca acestea se aflau atat de departe. Am tras adanc aer in piept, asa cum ma povatuise mama, si mi-am chemat in minte icoana cerului albastru si a nisipului cafeniu. Inainte, cand sora-mea si cu mine faceam asta, ii tineam mainile in palme si ne ciupeam una pe alta ca sa nu ne pufneasca rasul. Nu ne lipsea evlavia cu tot ce insemna ea, dar eram copii si copii gasesc oriunde lucruri de care sa se amuze. Mama se incrunta, dar mama surorii mele zambea alaturi de noi.”