Contele de Monte-Cristo (vol.3)

Descriere

Totul pare sa-i surada Iui Edmond Dantes: este pe cale sa fie promovat capitan de corabie si se va casatori cu frumoasa Mercedes. Dar, chiar in ziua nuntii, acuzat de tradare, de stat, este arestat si apoi trimis in sinistra inchisoare a castelului. Atunci cand iese in sprsit de acolo, paisprezece ani mai tarziu, are un singur scop — sa se razbune. Proiecte de casatorie menite sa cimenteze vechi aliante; jocuri la bursa riscante si amenintarea cu falimentul unui personaj bine vazut in cercurile financiare; dezvaluirea unui infanticid pe care protagonistii il credeau definitiv uitat; aparitia in scena a uriui tanar nobil foarte bogat, dar cu ciudate scapari in ce priveste manierele. Contele de Monte-Cristo este implicat in toate aceste evenimente, actionand conform planului sau bine pus la punct. Oare stie si cine este asasinul care foloseste cu atata 'indemanare otrava, semanand moartea chiar in familia unui om al legii. Fragment: "La prima vedere si privita pe dinafara, casa din Auteuil n-avea nimic splendid în ea, nimic din ceea ce s-ar fi putut asteptat de la o locuinta harazita maretului conte de Monte-Cristo; dar simplitatea aceasta se datora vointei stapanului, care poruncise sa nu fie nimic schimbat pe dinafara. Ca sa te poti convinge de lucrul acesta, n-aveai decat sa privesti interiorul. intr-adevar, de cum se deschidea poarta, privelistea era cu totul alta. Domnul Bertuccio se întrecuse pe sine însusi în ceea ce priveste gustul alegerii mobilelor si executarii lor; asa cum altadata ducele d'Antin doborase într-o noapte o alee de copaci care stanjeneau vederea lui Ludovic al XIV-lea, Bertuccio, în numai trei zile, plantase o curte care fusese în întregime goala. Acum plopi frumosi împreuna cu sicomori adusi cu radacinile lor uriase umbreau fatada principala a casei, în fata careia, în locul pavajului pe jumatate ascuns de iarba, se întindea o pajiste de gazon. Brazdele pajistii puse chiar în dimineata aceea formau un covor nesfarsit pe care se mai vedeau înca picaturile de apa cu care fusesera stropite. De altfel, poruncile fusesera date de catre conte; el insusi îi daduse lui Bertuccio un plan cu numarul si locurile copacilor care trebuiau plantati, cat si cu forma si felul pajistii ce trebuia sa ia locul pavajului. Privita astfel, casa devenise de nerecunoscut si Bertuccio insusi spunea ca n-o mai recunoaste, asa stransa cum era în cadrul ei de verdeata. Cat timp fusese acolo, intendentului nu i-ar fi parut deloc rau sa faca unele schimbari si în gradina; dar contele îl oprise In mod special sa se atinga de ceva. Bertuccio se despagubi um-pland cu flori anticamerele, scarile si caminele. Ceea ce vadea neîntrecuta pricepere a intendentului si adanca stiinta a stapanului, pentru unul în a servi, pentru celalalt în a se face servit, era faptul ca aceasta casa, goala de douazeci de ani, atat de sumbra si de trista înca în ajun, îmbibata de neplacutele miasme carora li s-ar putea spune miasmele vremurilor, capatase zi, odata cu aparenta de viata, parfumurile preferate de stapan, si lucrurile cele mai dragi lui; caci sosind, Monte-Cristo îsi putea gasi la îndemana cartile si armele; putea avea sub ochi tablourile preferate, putea întalni în anticamera cainii pe care-i placea sa-i mangaie, pasarile al caror cant îi era drag. si întreaga locuinta, trezita dintr-un somn îndelungat, asa cum fusese trezit castelul Frumoasei Adormite, traia, canta, inflorea, asemenea caselor îndragite multa vreme, unde ne lasam fara voia noastra o parte din suflet, atunci cand, din nefe-ricire, trebuie sa plecam. Prin curtea frumoasa, servitorii alergau în sus si în jos: unii, stapani ai bucatariilor, umblau pe scarile abia reparate ca si cum ar fi locuit dintotdeauna aici; ceilalti umpleau soproanele, cu trasurile numerotate si oranduite la locurile lor, parand ca se afla de cincizeci de ani acolo; altii îsi gaseau de lucru în grajduri, unde caii din stanoage raspundeau nechezand randasilor care le vorbeau cu mult mai mult respect decat le vorbesc unii ser-vitori stapanilor. Biblioteca era împartita în doua parti, pe doua laturi ale peretilor, si cuprindea aproape doua mii de volume; un compartiment întreg fusese destinat romanelor moderne si cele aparute în ajun se gaseau puse la locul lor împaunandu-se în coperti rosii împodobite cu aur. De cealalta parte a cladirii, facand pereche bibliotecii, se afla sera, plina de plante rare, înflorite în vase largi, japoneze. In mijlocul serii, adevarata minunatie pentru vedere si miros totodata, se afla un biliard, parca abia parasit de jucatorii care lasasera bilele sa se odihneasca pe postav. "