Ce nu stie un non-migrant

Descriere

Am adunat in acest volum articolele publi-cate timp de doi ani in revista Cultura. Rubrica al carei titular am fost am numit-o „Romartia din diaspora". in parte, fiindca voiam sa aduc aceasta privire asupra evenimentelor, din afara tarii, a unui scriitor totusi roman. Pe de alta parte, am considerat ca astfel nu incalc teritoriul niciunuia dintre colegii mei din Romania. Pozitia pe care ma situam in comentariile mele, dupa treizeci de ani de emigratie, era aceea a unui om care s-a adaptat la cerintele lumii globa-lizate si are capacitatea de a putea trai oriunde, in orice tara unde Isi gaseste un rost social. In finalul colaborarii la revista, constat insa ca s-a insinuat in articolele mele o nota speciala: da, un om poate, in vremea noastra globalizata, trai oriunde, cu o singura conditie, ca pe lume sa fie pace. Fragment: " Leacuri contra depresiei Psihoterapeuţii sunt tari în sfaturi. Să te scoli dimineaţa cu un tonus bun, îti recomandă ei. Să deschizi geamurile, să faci exerciţii fizice, să cânţi în baie. Bine. Deschizi geamurile. Faci exer-ciţiile. iţi faci duşul pe muzică. După care... După care îţi prepari cafeaua. Şi te aşezi la televizor, să asculţi ştirile. Aceasta ar trebui să fie ora ta de deconectare, de încărcare cu energie pozitivă, pentru ziva grea care îţi stă în faţă. La posturile greceşti de televiziune prima ştire se referă de aproape un an încoace la numărul morţilor care au fost scoşi peste noapte din Mediterană. Tu îţi bei deci cafeaua pe canapea. Si în faţa ta sunt scoşi din mare în fiecare zi câţiva bărbaţi, câteva femei, câţiva copii. şi locul pe care sunt întinse cadavrele lor pe plajă se află doar la câţiva kilometri de locul în care stai tu pe canapea, sorbindu-ţi cafeaua. Vezi feţele desfigurate ale celor care reuşesc să pună piciorul pe uscat. Îi vezi pe scafandri aducându-le tovarăşii de călătorie de pe fundul apelor. Dacă nu chiar nevestele. Dacă nu chiar copiii. Vezi cum sub ochii lor (şi ai tăi) cei morţi sunt băgaţi în saci negri de plastic. Sau, până vin sacii, rudele le pun pe trup ceva, un linţoliu. Vezi deci frumuseţea de ţărmuri mediteraneene acoperite de cadavre, de cele mai multe ori cu feţele ascunse şi cu picioarele albe, marmoreene, supte de apă, lăsate la vedere. Cine spune că mai poate vedea copii ţipând lângă mamele moarte, cine spune că mai poate vedea bărbaţi plângând cu feţele schimonosite de suferinţă si femei smul-gându-şi părul din cap, are un psihic de bivol. Te afli în momente de mare cumpănă: să treci pe alte posturi nu poţi, omul din tirte se revoltă la acest semn de laşitate. Şi să rămâi pe post este un chin fără leac. Când nu mai rezişti, schimbi totuşi canalul. Vezi ce se mai întâmplă şi pe la alţii. Bombardamentele din Siria, spre exemplu, savant demonstrate pe-o hartă realizată de la înălţime. Jos, cruci şi cruciuliţe din care se ridică ca din vulcani lava: obiectivele de succes militar. Indicatorul se mută spre sud. Indicatorul se mută spre nord. Peste tot peisajul este acelaşi: splendoarea de oraşe ale Orientului, al căror nume îl ştiai din Nopţile Şeherezadei, din Istoriile lui Nastratin Hogea, din miraculoasa carte a lui Omar Pamuk Mă numesc Roşu, sunt şterse de pe faţa pământului. Ba de unii. Ba de alţii. Ba de unii Inţeleşi cu alţii. Sau împotriva lor. Nu se mai poate urmări logica în tratatele şi înţelegerile politice şi militare. Nu mai poţi să-i vezi chipul lui Kerry, jumătate falcă, ba ici, ba dincolo, la conferinţe de presă în care nu ţi se spune nimic. La cuvântul „democraţie" faci bube alergice. "