Cercetasii – Manual de dezvoltare a tanarului cetatean
Descriere
Pledoaria distinsului general britanic este, in fond, despre cercetasie ca despre o exceptionala Scoala de Valori si Caractere, in care educatia non-formala are rolul prevalent. Argumentul sau are dimensiuni strategice, legand cauzal civismul cetatenilor de marirea ori decaderea oricarei natii, dupa cum ea, natia, are grija sa-si creasca fiii si fiicele ca pe viitori adulti curajosi, patrioti, integri, ori, dimpotriva, nepasandu-i, sa-si lase odraslele de izbeliste, lase, obediente, slabe, corabii triste ratacind in deriva, cu busola valorilor facuta tandari. Mesajul cartii este cat se poate de adevarat si dur, deopotriva: daca valori nu sunt, nimic nu e, si totul devine forma fara fond. – Dr. ing. mat. Marian Stas, MPA, Presedinte, Asociatia Clubul Liderii Mileniului Trei Cercetasia a urmat cartea. Este unul din putinele cazuri, daca nu chiar singurul caz din istoria omenirii, in care o carte a generat o miscare. – Prof. Elleke Boehmer, University of London As dori ca, citind aceasta carte, sa intelegem principiile dupa care s-au ghidat generatiile de atunci, dar, mai cu seama, sa descoperim impreuna ‒ cercetasi, parinti, educatori, copii si adulti ‒ ca cercetasia in forma ei traditionala poate fi actuala si sa inspire prin mesajul ei puternic de educatie prin aventura. – Acad. Dan Berindei, presedinte de onoare, Asociatia Cercetasilor Traditionali din Romania (ACT-RO)