Paul Goma și exilul etern
Descriere
Volumul de fata reuneste, in principal, lucrarile Simpozionului international «Paul Goma - 80 de ani» si scoate in evidenta principalele aspecte ale activitatii lui Paul Goma, legate de exil si de cartile pe care le-a scris, colaborarea si receptarea scriitorului la Europa Libera, valorificarea unor documente inedite din arhivele Securitatii etc. Paul Goma, nascut la 2 octombrie 1935 in satul Mana, comuna Vatici, judetul Orhei, Romania, este un scriitor si militant anticomunist roman, stabilit la Paris (Franta). Poate cel mai cunoscut disident din timpul Romaniei comuniste supranumit Soljenitin-ul Romaniei si unul dintre cei mai cunoscuti scriitori postbelici, Paul Goma s-a nascut in Basarabia ca al doilea fiu al unei familii de invatatori romani. Odata cu cedarea Basarabiei, familia Goma s-a refugiat in Romania. Din 1977, Goma a fost permanent urmarit, apoi arestat si batut de Securitate. Insa, fiind bine cunoscut in Occident si inregistrat de organizatia neguvernamentala Amnesty International, care militeaza impotriva incalcarii drepturilor omului, Paul Goma nu mai putea fi judecat si condamnat fara a starni proteste in strainatate. Impreuna cu familia s-a refugiat la Paris, unde au cerut azil politic. Aici si-a continuat lupta impotriva regimului comunist de la Bucuresti si a lui, Nicolae Ceausescu. Ca reactie la activitatea sa anticomunista, a fost tinta unui atac cu colet-capcana si a unei tentative de asasinat puse la cale de regimul de la Bucuresti. Fragment: “Incepind cu cartea despre Gherla (1976), de la ea incoace, scriitorul are din ce in ce mai putin timp si mai putina rabdare pentru inovatii, artificii si structuri moderniste ale epicului. Experienta inchisorii si a persecutiei politice isi cere imperios si urgent dreptul la marturisirea directa si sfidatoare. Cartile acestei etape de creatie vorbesc despre violenta urii si a dezumanizarii in detentie sau despre cum se instapineste frica si cum sa te eliberezi de ea. Scriitorul este implicat total in descoperirea adevarului politic despre epoca, despre mecanismul psihologic al persecutiei. Din ce in ce mai limpede, protestul anticomunist devine criteriul moralitatii si al demnitatii individului. „Culoarea curcubeului '77” si „Soldatul ciinelui” sint cele mai puternice si mai zguduitoare marturii ale confruntarii cu dictatura. Romanele acestei perioade, de la „Gherla” (1976) la „Soldatul ciinelui” (1983), trebuie citite prin prisma cazului politic reprezentat de autor. De fapt, cartile lui te obliga sa le citesti astfel. O buna parte din aceasta proza este departe de orice fictiune: ea dezvaluie o lume reala, a suferintei, a nelinistii, in cautarea libertatii si a demnitatii omului. Romanele lui Paul Goma sint, in profunzimea lor, un memorial al durerii si o diagrama a revoltei, un protest al constiintei etice in fata terorii si a alienarii umane. In deceniul opt, Paul Goma a devenit un profesionist al protestului politic, iar biografia scriitorului s-a transformat intr-un simbol al luptei impotriva totalitarismului. Datele biografice ale cazului sau sint prea bine cunoscute. Miscarea Goma a intrat in acei ani in cea mai acuta si mai ofensiva actualitate politica prin protestul sau anticomunist, sustinut in exil cu o viguroasa putere a contestatiei si insotit de un mare ecou in cercurile intelectuale europene. Postul de radio „Europa libera" i-a acordat in mod consecvent importanta si atentia pe care le merita. Monica Lovinescu a restituit documentarul Miscarii Goma, prin prisma „Europei libere", in „Seismografe. Unde scurte II”, Ed. Humanitas, 1993. In contextul situatiei tarilor din Est, singularitatea cazului Goma este indubitabila.”