Basme de Alexandru Odobescu

Descriere

Alexandru Odobescu (1834-1895), scriitor, istoric, arheolog si om politic, a ramas in istoria literaturii romane ca autor al nuvelelor istorice Mihnea troda cel Rau (publicata in 1857) si Doamna Chiajna (1860), dar si al eseului Pseudo-kynegetikos sau Fals tratat cle vanatoare (1874), unde se regaseste si basmul Feciond de 'imparat, cel cu noroc la vanat. "Desi nu-i lipseste vigoarea in observarea detaliului realist si mai ales in perceperea sonurilor misterioase ale noptii (...), proza odobesciana este solemna si impersonala pana si in nostalgia ei evocatoare, abia colorata afectiv (...). Scriitura luneca intre planul unei realitati vazute in chip foarte precis, dar mai mult stiintific decat memorialistic, si planul livresc, al celei mai fermecatoare eruditii cu putinta, propunand la noi modelul prin excelenta al prozei intelectuale, clasice, rafinate si de un perfect bun-gust." - Nicolae Manolescu     CUPRINS: Zece basme mitologice     Epimeteu si Pandora     Briareu;     Deucalion     Patimile Demetrei     Posidon si Atena     Apolon in Delos     Apolon Pitianul     Niobe si Latona     Admet     Narcis Basme localizate     Jupan Ranica Vulpoiul     Tigrul pacalit     Feciorul de imparat, cel cu noroc la vanat. Mic indreptar de termeni mitologici Tabel cronologic Repere critice Fragment: " Apolon in Delos     Din tara in tara ratacea biata zana Leto sau Latona, plina de temeri si de durere, pentru ca nicio tara si nicio cetate nu voia sa-i dea un locsor unde sa traiasca in pace. Toate locurile, daruite de zei cu belsug, aveau frica de zeita Era, care era dusmana neimpacata a bietei zane Latona.     Din insula Cretei ea trecuse la Atena, din Atena la Egina, din Egina, pe plaiurile Pindului si ale Atonului, de acolo prin in-sulile intinsei si albei mari a lui Egeu, de-a randul, prin Skyros, si Imbros, si Lemnos, si Chios, cea mai frumoasa din toate, cerand pretutindeni un adapost. Dar in desert se rugase ea de toate aceste pamanturi ca sa o primeasca a se aseza in sanul lor. Nicairi nu cutezase a o primi.     In sfarsit, ea ajunse si pana la mica insula pustie din Delos si-i fagadui ca dansa va dobandi in viitor o neasemuita marire, daca va voi sa o adaposteasca pe tarmurile ei. Ea ii vorbi intr-astfel, inaltand glasul din departare:     — Asculta-ma cel putin tu, insula din marea adanca! De vei ingadui tu Latona sa se aseze cu locuinta pre pamantul tau, va veni un timp cand toate popoarele lumei vor pluti cu drag spre tine si vor aduce in sanul tau tot felul de avutii. Caci pre pamantul tau voi naste pe Febus Apolon, domnul luminei si al vietei; iar atunci, oamenii toti vor veni aici, ca sa afle vointele lui si sa castige prin daruri a lui priinta. Insula Delos raspunse:     — Zana Latono, tu fagaduiesti lucruri mari; dar se aude, zicandu-se, ca puterea lui Febus Apolon are sa fie asa de mare, incat lumea intreaga abia o incapa si ca nimic pe lume nu-i va putea sta impotriva si ca abia daca lumea intreaga ii va fi de ajuns. Apoi, uita-te si vezi cat e de ingust si de sterp cuprinsul meu. La mine, vai! n-ai pe ce sa pui ochiul! Deci, mi-e teama ca lui Apolon ii va fi urat pamantul meu pietros si sterp. El de aici se va duce in vreo alta tara, mai placuta, unde i se vor inalta templuri marete si atunci avutiile pe care tu mi le fagaduiesti, el le va harazi altor popoare; iar eu, biet, voi ramane tot parasita si pustie!     Dar zana Latona se jura pe cerurile fara margini de pre capul ei, pe pamantul nemasurat ce o impresoara, iar mai cu seama pe negrele ape ale raului Stix, care scalda poalele iadu-lui, se jura ca in Delos va fi, negresit, adapostul sfintit al lui Febus Apolon si ca d-a lungul anilor scumpe miresme vor arde pe altarele lui.     Astfel se intampla ca Latona sa-si afle repaosul in mica insula Delos, unde se si nascu, curand dupe aceea, zeul stralucitor: Febus Apolon. "