ICD-10. Clasificarea tulburarilor mentale si de comportament. Descrieri clinice si indreptare diagnostice

Descriere

     Preocuparea pentru imbunatatirea diagnosticelor si clasificarii tulburarilor mentale a fost in atentia Organizatiei Mondiale a Sanatatii de la inceputul deceniului sase al secolului XX. De atunci si pana in prezent au fost publicate mai multe variante ale ICD (Clasificarea internationala a bolilor) destinate descrierii clinice a acestor tulburari.     ICD-10 a intrat in uz in tarile membre ale OMS in anul 1994. Volumul de fata cuprinde o clasificare detaliata a peste 300 de tulburari mentale si de comportament, fiind rezultatul unor cercetari clinice extinse realizate in peste 100 de centre medicale din 40 de tari. Acesta ofera o descriere a semnelor si simptomelor tulburarilor, precum si un indreptar diagnostic, de o reala utilitate in practica clinica.     Volumul se adreseaza medicilor psihiatri si de familie, psihologilor, psihoterapeutilor, asistentilor sociali, si, in genere, tuturor acelora care sunt interesati de aspectele specifice tulburarilor mentale si de comportament.       Fragment din volum:      “La ora actuala nu exista suficiente date clinice sistematice pentru a asigura criteriile definitive necesare clasificarii tulburarilor acute psihotice. Din aceasta cauza, trebuie folosite datele existente (limitate) si traditia clinica ce nu creeaza insa concepte clar definite si delimitate. In absenta unui sistem multiaxial incercat si testat, metoda utilizata aici pentru a evita confuzia diagnostica este construirea unei secvente diagnostice care reflecta ordinea de prioritate data, pentru a selecta trasaturile-cheie ale tulburarii. Ordinea de prioritate utilizata aici este:      a) Un debut acut (in 2 saptamani) ca trasatura definitorie a intregului grup;     b) Prezenta sindroamelor tipice;     c) Prezenta unui stres acut asociat.      Clasificarea este totusi astfel aranjata incat cei care nu sunt de acord cu aceasta ordine de prioritate sa poata totusi identifica tulburarile psihotice acute cu fiecare dintre aceste trasaturi specificate. In plus, se recomanda (daca se poate aplica) sa se faca o subdiviziune ulterioara a debutului pentru toate tulburarile acestui grup.     Debutul acut este definit ca o schimbare de la o stare fara trasaturi psihotice la o stare psihotica clar anormala, intr-o perioada de 2 saptamani sau mai putin. Exista unele dovezi ca debutul acut este asociat cu un deznodamant (prognostic) bun, cu atat mai bun cu cat este mai abrupt debutul. De aceea este recomandat ca, de cate ori este posibil, sa se specifice debutul abrupt (in 48 de ore sau mai putin).     Sindroamele tipice care au fost selectionate sunt, in primul rand, starea variabila si rapid schimbatoare, numita aici „polimorfa", care este considerata de autoritatile in materie din multe tari ca proeminenta in starile psihotice acute, si in al doilea rand prezenta simptomelor schizofrenice tipice. Stresul acut asociat a fost de asemenea specificat, folosind al 5-lea caracter, considerandu-se legatura sa traditionala cu psihozele acute. Dovezile disponibile, limitate, indica totusi ca o proportie substantiala de tulburari psihotice acute apar fara stres asociat, deci s-a luat precautia de a fi notata prezenta sau absenta stresului.”