Clavecinul domnului Daumier

Descriere

Muzica si atmosfera fantastica leaga cele noua povestiri din acest volum intr‑un fascinant concert literar. Dintr‑un camion ruland sub ploaie, spre uimirea trecatorilor, se revarsa sunetele unei pretioase orgi Carolina. Un baiat dement pazeste cu sfintenie un clavecin abandonat de uzurpatoarea unui vechi castel. Membrii unui cor bisericesc capata un ajutor neasteptat cand le lipseste un glas. Strigatele puternice ale unui fost cantaret de opera o trezesc pe sora lui din cel mai profund somn. Fiecare povestire e ca o cutie muzicala pe care trebuie s‑o intorci cu cheita ei ca sa‑i auzi melodia subtila. Doamna Cati Giurgiu a scris o carte de un farmec rareori intalnit azi in literatura romana. Volum castigator al Concursului de manuscrise organizat de Editura Univers in 2015. Fragment din cartea "Clavecinul domnului Daumier" de Cati Giurgiu "GLASURI A CAPELLA Domnul Gad ii privi multumit pe maestrul Marcu, pe Dominic, Grigore si Rossini. Aratau bine in hainele scoase de la curatat si calcate, cu gulere albe si cravate negre, aratau bine si odihniti. Lui Dominic i se puhavisera putin obrajii de la botezul unde cantase, mancase si apoi bause sau de la edemele lui fara cauza, dar avea ochii limpezi si tenul roz, asa ca dom-nul Gad spera ca e-n forma, fara raguseala aia urata care fusese cat pe ce sa-i strice Ectenia de data trecuta. Grigore se tinea ca un bat, il ajuta si corsetul care ii proteja de cativa ani vertebrele atinse de decalcifiere. Slabise, desi nu mai avea de unde, vestonul statea pe el ca pe umeras, iar obrajii prabusiti peste maxilarele golite de masele ii dadeau expre-sia unui craniu de manz. Dar n-avea pereche glasul lui Grigore cand atingea notele alea joase de te treceau fiori. Un pic mai viguros de i-ar fi fost toracele si-ar fi cantat un Mefisto de zile mari. Ma rog, fusese rolul vietii lui, dar anii aceia trecusera de mult, acum batranul Grigore topea ramasitele de lumanari si facea din ele altele noi, nu ca n-ar fi fost lumanari pe toate drumurile, dar ale lui se vindeau mai bine, pur si simplu se vindeau. Poate tonurile acelea viorii din ceara erau cauza, sau fitilul care dadea o lumina roz si o flacara ca o frunza lata de salcam. Foarte multumit era preotul de lumanarile lui Grigore si voise sa obtina patent pentru ele, dar Grigore n-a stiut sa spuna cum de-i ieseau asa. "