Cazemata

Descriere

    Mohorita, amenintatoare, asemenea unui monstru preistoric, vechea cazemata germana sta inca in picioare pe faleza. Un tinar marginal ce-si duce veacul prin tunelele despre care se spune ca o leaga de mare e gasit fara viata pe cupola ei, cu trupul brazdat de taieturi. Trei muncitori de pe santierul unui bloc ce urmeaza sa fie inaltat peste cazemata dispar fara urma unul dupa altul. Inspectorul Adamescu este infiltrat in zona pentru a ancheta sub acoperire straniile evenimente. Sub pojghita realitatii mizere a unui mic cartier de la malul marii, tinarul politist descopera o lume fabuloasa, populata de personaje ca Olube, Borhot, Litoi, Baban, Turcoaica, femeia fara virsta, sau Coco, proxenetul fara buze. Povestile lor fantastice contureaza treptat istoria batrinei fortificatii, asupra careia pare sa pluteasca un blestem si a carei influenta asupra lumii ce o inconjoara este departe de a fi luat sfirsit.     Fragment din roman:      „- Si-au pus firele pa ei! O sa-i zapaceasca! zise Olube cu ochii pe grupul de inotatori ce avansau in larg.     Tanarul blond se desprinse de dig si incepu sa inoate si el inspre pescari. Cand ajunse in apropierea lor, se opri, inspira puternic, apoi se scufunda din nou pana atinse fundul apei si se prinse cu mainile de un pietroi ingropat in nisip. Ascuns in spatele pietroiului, tanarul urmari cu privirea incremenita urmatoarea scena: pescarii, al caror numar depasea poate suta, se oprisera din inot si pluteau acum rasfirati la suprafata apei, unii pe spate, altii cu fata in jos, in asteptarea bancului de stavrizi cu care urmau sa se intersecteze. Erau toti goi si aveau infipte in pielea bratelor, pe pulpe, gambe, chiar si pe spate zeci de ace de pescuit de care erau legate fire de nailon lungi de aproape trei metri, pe care erau montate alte ace la baza carora erau prinsi fulgi galbeni ce alunecau imbietor prin apa. Montura de taparina. Priviti de jos in sus, pescarii pareau un banc de meduze ale caror tentacule mangaie usor apa in asteptarea prazii. In scurt timp aparura stavrizii. Solzii marunti de pe corpurile fusiforme reflectau lumina soarelui in mii de sclipiri ce luara cu asalt smocurile galbui din capatul acelor. Simtindu-i in preajma lor, pescarii parca prinsera dintr-odata viata. Incepura sa-si miste usor mainile, picioarele, sa-si unduiasca trupurile, pana cand ademenira inspre ei intregul banc, ai carui pesti se oprisera vrajiti parca in jurul tentaculelor, adulmecand suvitele ce se unduiau printre ei. Dupa cateva secunde de acalmie totala, timp in care solzii stavrizilor atingeau trupurile pescarilor si se pierdeau infasurati in puful acelor agatate in pielea lor, barbatii isi incepura vanatoarea: bratele se incordara, picioarele zvacnira, trupurile se contorsionara si firele pline de ace facura zigzaguri rapide, agatand in biciuirile lor scurte stavrizii, care, treziti brusc, se infigeau neputinciosi in carlige.”